Ma bucur ca-ti place.
Nefiind cu figurine, asta ar fi o vigneta sau vinieta (cum vreti s-o scrieti). Cel putin in acceptiunea mea. Diorama e posibil sa fie cam mult spus.
Sigur e mult mai complexa decit diorama de locul I de la Moson, aia cu avionul pe mocheta (rana inca nu s-a inchis ), dar nu se poate compara cu diorame cu adevarat complexe.
Nu neaparat mari, vreau sa zic. Dupa capul meu (asta poate da de gindit diverselor jurii), o diorama ar trebui judecata dupa urmatoarele criterii, in ordinea importantei:
1- sa fie diorama - (o suprafata utila minima, sa contina componentele necesare - baza, model, nr minim de figurine, etc)
2- impresia artistica - cred ca e cel mai important lucru, pentru ca o diorama trebuie in primul rind sa placa privitorului, asta fiind singurul scop al existentei sale (existenta dioramei nu a privitorului ). Deci maiestria cu care e lucrata trebuie sa fie un criteriu de baza.
3- Procedeele folosite CA NUMAR , adica peisaj urban (cladiri, strazi etc), natural (plante, copaci, etc), realizare apa (curgatoare, balta, valuri etc), realizare teren (stinci, desert, noroi, etc) , realizare zapada (gheata, turturi, etc), s.a.m.d.
4- sa aiba o poveste sau sa fie facuta dupa o prezentare reala (fotografie etc)
5- marimea - ar trebui sa conteze. Nu e totuna o diorama A4 sau o diorama cit un teren de fotbal la care s-a muncit 10 ani.
6- corectitudinea - din 1000 de privitori, 999 nu numai ca nu stiu dar NICI NU-I INTERESEAZA ca tancul avea un surub in minus, ca solul rusesc era mai rosu in regiunea Kursk sau ca vara lui '43 a fost secetoasa si de aia nu era noroi. Dar probabil ca stiau mai multi ca un panzer IV nu a fost niciodata roz cu picatele verzi. In acest sens ar trebui sa se judece si din punct de vedere al corectitudinii istorice.
Cam asa o vad eu.