|
Prezentare forum, tutoriale, politici, etc.
by alexie » Fri Aug 17, 2018 10:16 am
xxxxxxFaptul că am scăpat de sub două dictaturi poate să sugereze, în mod eronat, că îmi displace cultul personalității. Nimic mai fals, orice biografie scrisă în timpul vieții (incorect numită „autobiografie”, păi ce se scrie singuriță ?) v-a fi extrem de obiectivă și, indubitabil, vă va conserva cel mai bine șarmul personal. xxxxxxȘi mai trebuie să vă gândiți la demnitatea umană, adică ce muncă mai degradantă decât aceea de biograf vă vine în minte (poate vânzător de bilete R.A.T.B.) ? Cât de umilitor trebuie să fie, să parcurgi sute de terabiți, să înoți prin mii de pisici, gagici, glumițe, redistribuiri și like-uri pentru a putea să tragi o concluzie. Ascultați-mă pe mine, este o muncă de sisi..f. xxxxxxAceste aspecte i-au preocupat și pe cei din cercurile înalte că doar a apărut aplicația „Îndeptarul pentru spovedanie” , nu? xxxxxxPăi dacă și la CARTE zice, să ai autobiografia pregătită, cine sunt eu să cârtesc?Cultul Personalităților Multiple 2003 – A venit barza ! xxxxxxFiind vorba despre anul concepției o să încerc să fiu cât mai discret posibil. xxxxxxÎn principal este vorba de internet cafe (vezi Dicționarul de arhaisme, între noțiunea „Centru de închiriere casete video ” și „Centru de închirieri casete Nintendo ”) și forumul Clip-Trade. Din păcate nu există nici o ecografie pe temă, eventual dacă se acceptă, o mostră de demonstrație a talentului scăpat la guașe. 1.Airfix cu cap din prenandez.jpg Avatar valabil 2003 -2010 2004 – Copăcel, copăcel. IntroxxxxxxÎncet – încet m-am integrat în comunitate, mediul extrem de prietenos mi-a provocat o adevărată cufureală emulație. Apariții1 Target Pianistu' 1:35 25.03.2004 2 Operatiunea Schweinestall 1:35 24.04.2004 3 Darts 1:35 01.05.2004 4 Arta fugii 1:35 07.05.2004 5 Criket 1:35 18.05.2004 6 Bomba vs. bomba 1:35 21.05.2004 7 Scrima 1:35 03.06.2004 8 Eliberandu-l pe Pif 1:35 08.07.2004 9 N'eata 1:72 08.07.2004 10 Varu' Will la Techirghiol 1:35 22.08.2004 11 Cu ochii-n Ra 1:32 02.09.2004 12 De veghe-n lanul de ….orez 1:35 20.09.2004 13 Kich cine vine la cina? 1:72 20.09.2004 14 Eu/noi/ne-a luat Gaia 1:35 23.09.2004 15 The Movie / Indiana Jones 1:35 27.09.2004 16 Kurt Steiner 1:35 08.10.2004 17 Pizza de Ton't 1:35 25.102004 18 St. Goran 1:35 11.11.2004 19 Vine Mos Craciun? 1:35 25.11.2004 SocializarexxxxxxApoi urmează prima întâlnire non-virtuală și primul său efect3.2004 Prima expo.jpg Apariții II20 Omaha 1:35 07.12.2004 Ciudad de MéxicoCa să nu existe dubii, în acel an și în următorii rutina era astfel : xxxxxxZilnic logare pe cont iar la finalizare lucrare urmau 10 -15 fotografii făcute cu o mizerie de cameră, aparatul îl dădeam fratelui meu (mai ortoman) care descărca fotografiile și apoi le transfera pe o dischetă. După ce intram în posesie dischetei mă înființam la un internet cafe (de obicei era un singur aparat pe sală care avea opțiunea de a insera dischetă) unde îmi așteptam rândul. Mă logam, descărcam foto (le vedeam în premieră) băgam text și inseram foto realizând un topic. Și asta s-a repetat măcar 2 ani, zi de zi. xxxxxxDe cele mai multe ori prima reacție la postare era Blue-max : Foto prea întunecate, unghiul nefericit etc. Cu toate astea am continuat să particip activ în comunitate, poți să verifici că cartula nu-i moartă, așa că mă consider îndreptățit să am toleranță zero pentru mârlani care s-au dedulcit la preshading. MemorabilxxxxxxCoincidență sau nu, în zilele cu expoziția site-ul Clip-trade este lovit de hacker iar cabinetul veterinar transformat în expoziție cu circuit închis se rebrenduiește în „Arca lui Noe”. În câteva zile, Lazăr se ridică și începe a umbla dar cam miroase, în sensul că backup-ul oferit de Clip-trade are multe lacune de memorie și produce zeci de postări din care răzbate frustrarea. Pe fondul indolenței din partea Revell (că forumul Clip-trade era un apendix al firmei de machete, sucursala mioritică) Cartula se oferă să își pună la bătaie site-ul. xxxxxxPe 04.12.2004 îmi fac înscrierea oficială pe cartula.net dar ca perioadă de tranziție se mergea în paralel pe ambele forumuri. 2005 – Pionierat IntroxxxxxxApetitul pentru socializare tocmai ce fusese trezit din somn și îi era tare foameeeee ! Apariții21 Operatiunea Blitzmodel 1:35 12.01.2005 22 Walkyria / Von Stauffenberg 1:35 27.01.2005 23 Cанитарый / Sanitarii 1:35 15.02.2005 SocializareLa începutul lunii ianuarie Olaf inițiază o discuție pe temă, Toni fiind desemnat organizator-șef.. Socializare IIxxxxxx.. abia în 18 februarie se încheie discuțiile – sondaj pe tema întâlnirii iar pe 19.02.2005 are loc Întâlnirea de la Carul cu Bere. 4.2005 aprilie.jpg DiversexxxxxxPrin târg umblă un zvon conform căruia se organizează o expoziție la Muzeul Militar, o nouă rundă de zvonuri și contramăsuri Apariții II24 Wenn Scheisse vom Himmmelfallt 1:35 11.03.2005 25 AMR 276 1:35 07.04.2005 Socializare IIIxxxxxxUndeva la finele lunii aprilie duc machetele, iar la începutul lunii mai are loc deschiderea oficială (de zilele muzeului, când se dă fasole mocca). 5.Expo Muzeul Militar 2005.JPG Tot în luna mai are loc întâlnirea grupului „ La Curte” (reședința lui Olaf) Apariții III26 Buturuga mica .. 1:35 28.05.2005 27 Km 0 / Revolutia '89 1:35 20.06.2005 28 Matinee 1:35 14.10.2005 Socializare IVxxxxxxOlaf este gazda unei expoziții, sos. Pantelimon, pe niște mese dintr-o hală de croitorie. Eu deja devenisem mangaliot , evident că asta nu explică faptul că mi-au trebuit câteva ore să găsesc locația. Apariții IV29 Faltengas 1:35 16.11.2005 30 Infrangerea lui Frans Hals 1:35 01.12.2005 DiversexxxxxxÎn noiembrie îmi deschid cont pe neogen, un blog de care am să mă folosesc până la desființare (în 2009) pentru depozitare foto. MemorabilxxxxxxPiesa numărul 27, Km 0, a fost construită în doar 24 de ore și consider că m-a ajutat să rămân pe linia de plutire. 2006 – Dimineața Vuia iară ! IntroCategoric nu un an ca oricare altul SocializarexxxxxxÎntâlnirea pe luna februarie a fost una de mare amploare, tot la „Halele din Pantelimon” 6.2006 Intalnire expo 18 FEBRUARIE.jpg xxxxxxÎnsă miezul din franzelă îl reprezintă Vernisajul Traian Vuia, megaexpoziția de la Muzeul Militar, cu această ocazie reușesc să îl introduc pe Paul aka Hartman. xxxxxxÎn ciuda mobilizării exemplare, este prima dată când ne vedem pasiunea prin ochii altor muritori : „Haideți să vă luați jucăriile că s-a scurtat !” Cam așa s-a terminat expoziția și câteva machete și-au oferit ofranda către Zeul Susanoo Apariții31 Al-gamal 1:35 06.03.2006 32 Marea Evadare 1:35 16.03.2006 33 Nastratin Hogea 1:35 08.05.2006 DiverseROIAS 29 -30 iulie 8. ROIAS 2006 29.07.06 (35).jpg Apariții II34 ..3, 2,1 1:35 12.10.2006 35 Das Abendmahl 1:35 13.11.2006Socializare IIxxxxxxRatez prima expoziție organizată la Alba în noiembrie xxxxxxÎntâlnirea lunii decembrie are loc la Muzeul Aviației, se redeschide o discuție cu apariție periodic- meteorică : Asociația de modelism 9. 22.12.2006.jpg DiverseNu am precupețit nici un efort pentru a ajuta polemica pe temă Ciudad de MéxicoPe vf. Moldoveanu, în august 11. Vf. Moldoveanu 2006.JPG Memorabil Un an dramatic, dar nu pe plan modelistic deci trecem la next.
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Fri Aug 17, 2018 10:55 am
2007 – Debuturi pentru prima oară IntroUn an în care acest hobby mi-a fost ca un tată.. SocializareSe inițiază grupul sud est prin prima întâlnire (reușită din a doua încercare). 12. 2007 CTA 27 IANUARIE PRIMA.jpg Iar întâlnirea periodică a lunii ianuarie are loc tot la muzeul aviației 13.2007 întalnire 20 IANUARIE AVIATIE.jpg În februarie, membrii SE se reunesc la buncărul lui Gîrleanu 14. Secundo CT 26.02.2007.JPG Apariții36 Yanks 1:35 02.03.2007 37 Brezoaia 1:35 15.03.2007 DiverseAlguhan lansează un concurs virtual de figurine Apariții II38 von Caus 1:35 19.03.2007 Socializare IIRatez prima ediție a expoziției de la Cluj (25-27.04.2007) Dar particip la două întâlniriri la mal de mare Prima la Colonadelor 16.15.04.2007.jpg Bis-ul prilejuit de vizita celebrului Fly boy 17.aprilie 2007.JPG Întâlnirea dobrogeană pe luna lui maiu are loc la proaspăt născutul „Arsenal”, al regretatului Crăciunoiu 18.2007 CTA 19 MAI Magazin Modelism.jpg Întâlnirea lui iunie tot la Arsenal 19. iunie 2007.JPG Septembrie tot la Arsenal 20. septembrie 2007.JPG Diverse IÎn luna august organizez un concurs virtual de machete cu premiul cel mare ½ porc În octombrie siteul îl pierde pe .net în favoara lui .ro În noiembie se întrevăd speranțe să existe o expoziție – concurs la Mangalia, dar era doar Fata Morgana Apariții II39 Bull 55 / Rapirea jurnalistilor 1:35 27.04.2007 40 Wher Eagles Dare 1:35 06.10.2007 41 Homefront 1:35 17.10.2007 Socializare IIIExpoziție la Muzeul Aviației 22. 2007 Muzeul Aviatiei 24 octombrie 1 (2).jpg Expoziție la Muzeul Unirii, Alba Iulia 24. 2007 ALBA 28 NOIEMBRIE.jpg Apariții III42 Mihai Viteazul 1:35 14.11.2007 43 LA 1992 / MI-3 1:35 02.12.2007 44 Poor Rudolph 1:35 20.12.2007 Diverse IIICumpăr o lucrare din lotul scos la licitație de Alguhan (Berlin) Ciudad de MéxicoNoroc cu modeliștii care au readus adevărul istoric peste acest what if din Muzeul de Istorie Alba Iulia 25.2007 alba.jpg MemorabilDansul Pinguinul, varianta hetero 26.2007 alba.JPG 2008 – Bagă plinul IntroPrea bun, prea ca la țară Apariții45 Geologul 1:35 24.01.2008 46 Soare 1:35 30.01.2008 47 Ohne Ausgang ? 1:35 17.02.2008 48 Dama si Valetul..de pica 1:35 14.03.2008 49 Noaptea in sertar 1:35 23.05.2008 50 Pitatelnaia 1:35 08.06.2008 DiverseÎn martie, regretatul Eugen, lansează ideea de revistă virtuală iar în septembrie ideea este abandonată În octombrie apare numărul 1 al Revistei ModelIST Tot prin octombrie încep să resimt asaltul mașinuțelor pe forum SocializareAm participat la cel puțin o Întâlnire Lunară, la aia din luna mai cu siguranță 27.mai 2008.jpg În iunie la Costinești cu albanezul 28. 06.07.2008.jpg Apoi iar la București, la debutul întâlnirilor din Muzeul Militar 29.19.07.08 002.jpg La mal de mare, întâlnirea din august se cuplează cu evenimentul aeronautic 31.2008 INTALNIRE MANGALIA TUZLA.jpg În septembrie particip la ediția a II-a (și ultima) a expoziției din Cluj 33. Cluj 2008 MachetIST.JPG În noiembrie Expoziția de la Alba, cu noua titulatură „Salon” 34. 2008 ALBA SALON.JPG ..de nebuni dacă te iei după poză Apariții II51 Umor englezesc 1:35 15.09.2008 52 Achtung ! Ist Heiß 1:35 17.10.2008 53 Operatiunea Puppenspieler 1:35 28.10.2008 54 Madame Cygne 1:35 29.10.2008 55 Salutari din Omaha 1:35 10.11.2008 56 Halt die Schnauze! / Hitler's Ghost 1:35 30.11.2008 57 Underground Magheru / Mineriada 1:35 06.12.2008 Ciudad de MéxicoLuna mai în capitală categoric că nu-I pentru columbofili 35.mai 2008.jpg Ora 2 PM, alimentare pentru lungul drum spre Alba. Apare un sectorist care mă întreabă: Ce aveți în mașină? ...Zic : Jucării de la primărie pentru sinistrați. Aici este un selfie ratat, la intrare în Sibiu (pe fundal machete acoperite de mușama apoi WV, Olaf, Z-mare & Tătuca. 36.2008 ALBA.jpg În 2008 Vasile Bratu încă nu se inventase așa că Hindu băga Solitaire din toate pozițiile 37.2011 ALBA concurs.JPG Bramac – Pentru cei care n-au toate țiglele pe casă 38.elicii.jpg Tot Alba 39.2008.JPG Memorabil40.Eugen.jpg rev.pdf
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Fri Aug 17, 2018 12:11 pm
2009 – Pârguit și zemos IntroDeclinarea valorii : Două mii nouă, două mii vouă, botswaneze la jmekeri SocializarexxxxxxRecuperarea machetelor de la Alba 41.2008 ALBA RETUR 2009.jpg xxxxxx... Revelionul pe februarie Am participat la câteva întâlniri lunare, categoric la una prin iunie – iulie Apariții58 Propaganda 1:35 17.02.2009 59 Jawa 350 1:35 22.04.2009 60 eBay 1:35 05.05.2009 61 Yougary / Loch Ness Driver 1:35 08.06.2009 62 D Day (Drink Day) 1:35 01.08.2009 63 Premonitie 1:35 11.08.2009 64 23 August '44 1:35 23.08.2009 65 30 Aprilie 1945 1:35 27.08.2009 66 Ecce Homo 1:35 31.08.2009 Socializare IIxxxxxxÎn septembrie, Salonul de la Muzeul Militar, în Sala Lapidarium (se trimiteau semne dar cine să la vadă) 42.20.09.2009 Salonul Bucuresti.jpg Clujenii, inclusiv Wittmann, m-au convins că-i oportun să trecem Prutul pârleazul la unguri. Așa se face, că am ajuns la Hajdúszoboszló, concurs și expoziție organizată de clubul din Debrecen 44.2009 DEBRECEN 4 OCTOMBRIE.JPG Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, … am simțit că am trecut de la gramofon la Sinema Gugu Apariții II67 Harckosizo / Keleti Front 1942 1:35 03.10.2009 68 Sherman Hunting / Silence 1:35 12.10.2009 69 Asinul si felina / Pantera roz 1:35 05.11.2009 70 Bungee Jumping 1:35 01.12.2009 Socializare IIINoiembrie 2009, Salonul de machete Alba Iulia 45.2009 Alba.jpg DiverseÎn aprilie apare numărul 2 ModelIST, cu Madame Cygne Al doilea an de agresiune automobilistică pe forum, nimeni nu face absolut nimic .....ocazional, le mai vând câte o .. mașină 46.Un car pentru tula.jpg Socializare IV18 octombrie, întâlnirea de la Sud Est 47.18 oct 2009.jpg Pentru ca ultima întâlnire a anului dar și ultima – ultima a lu SE să se consume pe 9 decembire, buncărul lui Gîrleanu Ciudad de MéxicoLa Salonul MN, Marhaba : „M-a oprit un milițian să-mi dea amendă, până la urmă am plătit mai puțin deci am produs bani pentru machete.” MemorabilReușesc să am propriul atelier de machete (6 iulie), autorul moral Crios iar cel fizic Hartman 2010 – Păsărea Pheonix ..... prototip românesc (Zboară puiule , zboară !) IntroAlții ne-au introdus-o SocializareReturul de după Alba Iulia, ianuarie 2010 49. 2009 Alba retur.JPG Apariții71 Vater ! 1:35 07.02.2010 72 Day for Hunting 1:35 22.02.2010 73 Gold 1:35 11.03.2010 „Socializare” II23.02.2010 Marhaba pornește jihadul 05.03.2010 Execuție cu public 08.03.2010 „alegeri libere” și alte prafuri de la Coana Mare 16.03.2010 îmi înghit voma și părăsesc Bâlciul Deșertăciunilor, nu de alta dar nici darts nu-mi place DiversexxxxxxStrângerea de la Alba (Pensiunea MA), ieșeala când Prejo își rupe piciorul xxxxxxAMA are cununia civilă Socializare IIIDacă este adevărată expresia „ Un șut în fund este un pas înainte”, atunci carpulea este un Pele de Bucale Moson Show, raiul machetistului (9 – 11.04.2010) „.. eu una știu, eram orb și acum my name is Hubble”Socializare IVxxxxxxÎntr-o seară călduroasă de vară se schițează silueta lu Rhaegal, la ivirea zorilor toți șapte (Bill, Hartman, Laure, Marhaba, Olaf, Yo și Tătuca*) ne-am dat seama că șevaletul arăta a tejghea de pub, iar desenul distorsionat de sticlărie nu avea nimic fantastic. Tapir, Tapir-models să-i rămâie numele. Apariții II74 Monkey Truck 1:35 12.09.2010 Socializare VxxxxxxDacă este noiembrie, este Alba Iulia. Acum cu inserția „Internațional” O mână de oameni ajungem la Concursul de la Baktalórántháza 11.12.2010 53. 2010 Baktalórántháza 11 DECEMBRIE.jpg 54. 2010 Baktalórántháza 11 DECEMBRIE.jpg DiverseCând bați șaua să priceapă iapa, este muncă patriotică dacă iapa-i vacă. 56.revolutia.jpg Primim interdicție la doamna MMS –ului, parcă Fukete-i era numele MemorabilxxxxxxCel mai prețios trofeu, diploma de participare la show-ul din 2010 10.10.2010 Apare pe ecrane Decembrie - Prima revistă virtuală pe teme machetistice Ciudad de MéxicoÎn ciuda încrâncenării, a orgoliilor rănite etc.. lucrurile mișcă
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Fri Aug 17, 2018 2:28 pm
2011 – Galop de sănătate IntroCând speranța îți suflă-n pânze...îți cam vine să dai ancora la Remat Apariții75 Buy War Bonds / Parasutist US 1:35 09.01.2011 76 S.U.Z.A. 3 1:35 19.01.2011 77 Market Garden 1:35 10.04.2011 Socializare Moson Show, escala de la Cluj unde am mutat garsoniera, face ca această ediție să fie una epică Apariții II78 X Wing Fighter . 08.05.2011 79 Tema medievala 1:32 21.05.2011 Socializare IIÎntâlnirea lunii mai, un fel de repetiție pentru „fracturarea Întâlnirii” 61. 21.05.2011.jpg Apariții III80 Traque-la-Mort 1:35 30.05.2011 81 Ambush 1:35 19.07.2011 82 Timur cel Cumplit 1:35 10.08.2011 83 Red Ball Highway 1:35 18.08.2011 84 Dirty War 1:35 10.10.2011 Socializare IIIxxxxxxÎn august particip la un Concurs /Expoziție la Varna 63. 2011 VARNA 20 - 27 AUGUST.jpg Socializare IVxxxxxx25 septembrie – 30 octombrie Salonul Național de Modelism Militar, ediția a III-a, tot Lapidarium 65.Expozitii MMN.jpg xxxxxxÎn noiembrie, clasica Expoziție AMA vine, în premieră, cu surioara ei (Cupa) 65. 2011 ALBA concurs jurat.JPG xxxxxxDecembrie și tombola clasică a sfârșitului de an 66.2011 INTALNIRE BUC DECEMBRIE.jpg DiverseTapirul care este Ciudad de MéxicoxxxxxxÎn ianuarie (la strângerea Expo Alba 2011) ce contorsioniști eram, mai ales yo 67.mutare magazin 2012.jpg xxxxxxDeoarece atmosfera de la bodega RC era nașpa, Andronescu destinde atmosfera dând cu polonezul de pământ 68.21.05.2011.jpg xxxxxxÎncerc să fac un selfie bulgăresc dar ceafa nu se dă prinsă 69.2011 VARNA 20 - 27 AUGUST.jpg xxxxxxHartman :„ Cine-i Necula Paul ?” Hotel Net Mosonmagyaróvár MemorabilEdiția MMS că m-am întors cu un bronz (pentru SUZA) Ivirea zorilor la Alba, cu un pahar de zaibăr și prieteni dragi Două numere ale TMr : Martie Octombrie Să nu uităm de injectorul de WV, care la DADA a spus Piua ! (acum, că a trecut, îl trec la haioșaguri).
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Fri Aug 17, 2018 3:12 pm
2012 – Momentul de torsiune IntroCând îți dai seama că ești ca în bancul ăla : „Gata pauza, stingeți țigara și capul la fund!” Apariții85 Chokoku 1:35 06.01.2012 86 Planet Lurypat 1:35 19.01.2012 87 Inamicul Poporului / лишенецы 1:35 28.01.2012 88 Evadarea lu' 88 / Evadatul 1:35 08.02.2012 SocializarexxxxxxEdiția MMS pică de Paștele ortodox așa că mulți enoriași rămân pe la casele lor. 73.2012 MMS.JPG În luna mai , la capitală, lecții și ustensile pentru fimo 74.2012 INTALNIRE MAI.jpg Apariții II89 Dupa Reggeton 1:35 26.05.2012 90 In Westen nichs Neues 1:35 30.08.2012 91 Operatiunea Merca 1:35 18.09.2012 Socializare IISalonul de la Muzeul Național și Ziua Armatei 25 octombrie 75.2012 MNM SALON.jpg Apariții III92 Stug G 1:35 13.10.2012 93 Focul / Ogon 1:35 23.11.2012 Socializare IIIÎn noiembrie, Expoziția AMA vine cu a doua Cupă 76. 2012 alba concurs.jpg 77.2012 alba concurs.jpg Apariții IV94 Ancestrala / Miorița 1:35 01.12.2012 DiverseIntru în posesia cardului de fidelitate emis de VikingShop Aici Ovidiu ne povestește cum a scăpat de nemți 78.2012 alba concurs.jpg Hartman surprinde matelotaj pe o navă cu aburi 79.2012 alba concurs.jpg Tensiunea din subsolul lu tapirmodels atinge cote epice Ciudad de MéxicoDuetul Hartman – Gîrleanu 81.MS2012.JPG MemorabilxxxxxxIunie, apare numărul 4 (din păcate ultimul) al TMr Polemica pe subiectul Miorița
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Fri Aug 17, 2018 3:25 pm
Prefață https://www.youtube.com/watch?v=YcLaejjo79c2013 – Au fost odată doi iepurași angolezi... IntroDevine clar că nava nu mai rezistă mult, postul de căpitan miserupist fiind ocupat mă orientez către un post de rozător Apariții95 Mad Ama 1:35 05.01.2013 Socializare xxxxxxShow-ul din Mosonmagyaróvár, o binemeritată vacanță după patru luni de sclavie benevolă 84. 2013 MMS.jpg xxxxxxÎn luna lui Florar, vizitarea standului „Dibăcia” 87. 2013 intalnirea mai muzeu 2.JPG xxxxxxLuna iulie 2013 sigur a fost din cauciuc : Cu Dragoș aka Kamikaze la Show-ul aviatic 87.2013 mangalia tuzla.jpg xxxxxxO primă întâlnire capitalistă 88.2013 intalnirea iulie.jpg xxxxxxA doua înfățilșare „La Curte” 89.2013 intalnirea iulie aIIIa.jpg xxxxxxPentru septembrie, Salonul Muzeului Național 91.2013 MNM SALON.jpg xxxxxxSeptembrie în Ungaria, Bekescsaba 92. 2013 Békéscsaba.jpg 93.2013 Békéscsaba.jpg xxxxxxÎncheierea anului modelistic la Alba cu două evenimente pe două afișe sau viceversa DiversePentru MMS, Hartman și Gîrleanu pionierat și peripeții pe căile ferate „Primim” interdicție la Etterem și dispare camera Olaf (camera foto) Dacă țigara de după ar oferi indicii.... 96.2013 intalnirea iulie 2.jpg Ciudad de MéxicoCampionatul de karate de la Bichișciaba 97.2013 Békéscsaba.jpg Auzind că la MMS a dispărut un Mustang, băieții pentru Bichi și-au luat măsuri Cazarea la Castelul lui Draculea, Alba Iulia 99.2013.jpg MemorabilxxxxxxPrimele patru luni ale anului 2013 au fost dedicate lui Copy/Paste, adică mutarea lui Tapir pe pagini Word și apoi logare / postare/ delogare logare / postare/ delogarelogare / postare/ delogarelogare / postare/ delogarelogare / postare/ delogarelogare / postare/ delogarelogare / postare/ delogare etc. ... în noua locație xxxxxx Boa încuie și înghite cheia dar nu observă că era cu breloc pufos xxxxxxÎn luna aprilie renaște renăscutul Tapir, acum ca Tapir-models.ro și chiar când el nu va mai fi, afta din gura lu Habiboa o să rămână iar frustrarea-i va fi fără de frontiere. Allahu Akbar ! 2014 – Hop și eu IntroxxxxxxLa nașterea tapirului (în 2010) cerul n-a fost luminat de artificii, abia de pâlpâiau 2-3 lumânărele. Era absolut normal ca noaptea neagră să fie ursitoarea lui Tapir Reloaded, lucru pe care ni l-am asumat și acceptat , dar tot ne întristează. SocializareReturul post expozițional AMA 2013 și apoi participare la Întâlnirea pe februarie 100. 2013 ALBA RETUR 2014.jpg Apariții 96 Un basm 54 mm 12.01.2014 Socializare IIApoi am bifat și pe martie 101.2014 INTALNIRE 15 MARTIE.jpg Regina (Reginu, cum s-ar zice prin Ardeal) MMS, unde lovesc tot cu SUZA dar la Master 102. 2014 MMS (1).JPG Tot pe aprilie apare o întâlnire spontană prijeluită de vizita fulger a lui Brânzan 104.2014 INTALNIRE aprilie.jpg Apariții II97 Miss Universe 1:35 14.03.2014 98 Castelul de Bronz 1:72 28.04.2014 Socializare IIIxxxxxxApare prima divizare, benefică, a machetismul mioritic. Cupa Cetății își ia angajamentul să evolueze numai în luna mai 105. 2014 ALBA CUPA.jpg 106. 2014 ALBA CUPA.JPG Apariții III99 Gradina Japoneza 1:72 07.06.2014 Socializare IVAugust la București 107.2014 INTALNIRE august 8.jpg xxxxxxSeptembrie tot la București, dar pentru competiție (din păcate rar prind finala la maraton, mă mulțumesc cu mențiuni : migrenă și oprobiul jucătorilor din Mombasa) 109. 2014 BUC.JPG xxxxxxTot pe septembrie, tot dublă competiție, ratez cârnații – Bekescsaba 110.2014 Bekecsaba.JPG Noiembrie în Albania 112.2014 ALBA SALON.jpg DiverseVânătoare de pokemoni la Carul cu Bere 113.2014 INTALNIRE aprilie 2.jpg 14 iunie Show Aviatic Bacău, cu Kamikaze Este musai să lecturați episodul „ Olaf , qvadruplu Axel în budă la gagici” Ciudad de MéxicoPostament pentru WV la MMS 115. MMShow 2014 Prag.JPG Cameră ACR cu view la mortzy 116.ALBA 2014.jpg Opera de influență Brâncușiană „Beți, dar cu măsură” 117.2014 alba CUPA.JPG Grafitti Alba 2014 118.2014 ALBA SALON.JPG xxxxxxÎncercând să-l trezesc pe Prejpunzel, care la 8 am a încheiat programul artistic și a scăpat la somnic 119.Somn ușor.jpg xxxxxxAm profitat de faptul că matematica este universală (ca și Van Damme). Aici demonstrând unui public poliglot ca + cu + dă – rău 120.2014 Bekecscaba.JPG Moment publicitar : Poțiunea andruidului 121.2014 Bekecscaba.JPG În octombrie, la Curtea Domnească Beciul Domnesc, exemplific sintagma „să prinzi viteză” 122.2014 octombrie.JPG MemorabilxxxxxxS-a făcut că ne-a prins Black Friday la Alba Iulia, deci s-a declanșat isteria prin magazine. Un grup de machetiști dependenți de shoping au purces la drum. Pe înserat s-au returnat, de la Dedeman, cu brațele pline : 7 (șapte) cuie și două pungi de covrigi. 123.2014 alba SALON.JPG Bichiș...Când MO zice : Apasă ! Apasă! dar ai mâinile moi 124.2014 Bekecscaba.jpg Cătălin rupe puțin maghiară 126.Bekecscaba 2014 Best Show.JPG Arme secrete bio la Muzeul Militar București 127.SNMM septembrie 2014.JPG
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Mon Aug 20, 2018 1:16 am
2015 – Apariții Kanč IntroxxxxxxDin inerție este un an bun deși n-am scos nimic pe piață și MMS-ul mi-a dus dorul SocializareParticip meteoric, în mai, la Cupa AMA (invidios că au devenit IPMS) 128.2015 ALBA MAI CUPA (3).JPG Tot în mai am ajuns la Muzeul Militar să-i ajut pe Tarabagii (știți voi, ăia cu pet-ul) 129.2015 zilele MNM.jpg La prima ediție Cupa Tomis (august) , n-am ajuns decât la „sarmale” 130.2015 CONSTANTA CUPA.jpg Dar mi-am făcut timp pentru Bekecscaba 131. 2015 Bekecscaba.JPG Și pentru MMN 132. 2015 BUC.jpg Am finalizat 2015 cu o voltă la Alba 135.2015 ALBA.jpg DiversexxxxxxÎn foto de grup de la Cupa Cetății sunt doi pistruiați : ȘL Gabriel & Olaf The Pojar În iunie show aviatic Bacău 136b.jpg xxxxxxLa Bekecscaba era să calc un căcat la tribord. xxxxxxDacă mă gândesc bine cam de atunci am reînceput slalomul printre ei, încă am botinele ok dar în 2018 parcă au început ceva diversificări : cu stropi, cu jucatul underwear-șilor plini ca la Perinița dar să rămânem la 20 și 15 Ciudad de MéxicoLa o pantomimă cu băieții 136.2015 ALBA NOIEMBRIE.jpg xxxxxxLa strângerea machetelor de la Salonul AMA din 2014 (ianuarie 2015) Olaf a vrut să lase ceva impresii 137.2014 B ALBA 2 RETUR.jpg Fă-ți asigurare CASCO, poate tu ! (Bekecscaba) 138.BEKE 2015.JPG Night Watch 139.beke 2015.JPG Pac-man update 140.beke 2015.JPG MemorabilxxxxxxO nouă interpretare pentru defavorizanta cugetare „Mărimea contează” 2016 – An cu eșecuri dar și ku succesuri IntroDomaraj în forță SocializareDebutez la început de an pe scena de la Miskolc 143. 2016 Miskolc ianuarie 2016.JPG Apariții100 Domaraj / DO 2024T 1:35 02.01.2016 Socializare IIFemartie prin capitală 144. 2016 INTALNIE FEBRUARIE.JPG 145.2016 INTALNIRE Martie.JPG Apariții II101 Cyborg SS 1:32 21.04.2016 102 The Hunting season 1:35 23.04.2016 103 MMS Motorok / Andras Egresi 1:35 30.04.2016 Socializare IIIÎn aprilie Ciu-Ciu MMS 146.2016 MMS.jpg DiverseCiu-Ciu în sensul de CFR & MAV 148.2016 MMS.jpg Socializare IVxxxxxxAm ratat Cupa Cetății dar m-am băgat la Ancora Cupa Tomis 149.2016 Constanta cupa).jpg 150.2016 Constanta cupa.JPG Salonul de la Muzeul Militar Național mă ratează și el deoarece pe 2016 zice PAS ! Apariții III104 Liquid Waste Fuel Recycling LWFR 1:35 14.10.2016 105 Destroyer Kifteea 1:500 04.11.2016 106 Girls slippers 1:32 29.11.2016 Socializare IIIBekecscaba reprezintă cântecul de lebădă al anului 2016 151.2016 Bekecscaba.JPG alexie, Gata Pauza ! Capul la fund ! DiverseSalonului AMA - „Aquila no capit muscas” 152.aquila.JPG La Cupa Tomis cules laurii de la MMS și Cupa Cetății La noi este aia cu „să mănânci cale ferată să te ..” 154.beke 2016.4.JPG Ciudad de MéxicoÎn drum spre Bekecscaba, ne verificăm șansele cu pasienta lui Napoleon 155.2016 Bekecscaba.JPG La Bekecscaba, în timpul siestei, am încercat să reanimez din neuronii răpuși de palincă. Am parcurs un pasaj care sună bine atât în românește cât și în ungurește: xxxxxx„…Pe când se lupta cu un picior de găină, conductorul, care isprăvise controlul biletelor, veni să se mai odihnească pușin, văzându-l mâncâd , îi zise „poftă bună” pe ungurește. Titu spuse ursuz : - Nu știu ungurește !.... Atunci conductorul se uită împrejur, nefiind nimeni murmură : Și io-s român, domnule! ...... Și conductorul îi povesti că se cheamă Ștefan Popa, dar că și-a schimbat numele în Pap Istvan, fiindcă așa i-au cerut când l-au pus în serviciu, că e însurat cu o unguroaică și are opt copii, că joacă și el cum cântă cei mari, altfel ar rămâne pe drumuri. „Adică acela care vrea să iasă din robia de la țară, trebuie să-și robească sufletul la oraș, să devie la rândul lui o primejdie pentru robii care l-au născut!“ se gândi Titu când rămase iar singur…” xxxxxxAm profitat de vizita în capitala ungariei, (București) Budapesta mi-am îmbunătățit bagajul (vezi cutia) de cunoștințe desăvârșite (de altfel). 158.2016 MMS.jpg Cupa Tomis cu blur, reține, să nu rănesc retine 159.CT 2016.JPG MemorabilAm reușit să dau un like pentru MMS și al său patron 160.2016 MMS.jpg xxxxxxÎn drum spre Bekecscaba, nimeresc un bun român care ține morțiș să-mi arate ce țară frumoasă avem la dracu-n praznic 161.2016 Bekecscaba.JPG Decapitarea de la Beke 162.beke 2016.JPG
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by alexie » Mon Aug 20, 2018 2:48 am
2017 –Uma scapă thurman IntroxxxxxxCând am reușit să ies la liman, afară era primăvară dar după atâta brass în rahat trebuie să învăț a merge SocializareNem MMS xxxxxxFiind foamea mare am acceptat ca la prima Întâlnire să fie și o prezentare de carte...cu avioane 163. 2017 intalnire 22 APRILIE.JPG După aprilie tot slăbit eram așa că am riscat un All-in (Brașov mai) 164.2017 Brasov mai.JPG xxxxxxAșa se face că am rămas doar .. „one way ticket” xxxxxx....și am fugit la Alba 167. 2017 alba Concurs.JPG Aparițiie107 My cute diorama 1:1 17.06.2017 xxxxxxNu mi-am schimbat năravul și am ajuns la Cupa Tomis 170. 2017 CONSTANTA CUPA.jpg xxxxxxDate fiind condițiile, pentru toamnă a fost Salonul NMM 172. 2017 NMM SALON.JPG și atât.. DiverseLa malul mării s-a fredonat „Macarale, râs (de noi) în soare argintii..” Rezistenţă, pace şi cadenţă 169.2017 CONSTANTA CUPA.JPG „Mușchetarii” ediția 2017 173. truper.jpg Ciudad de MéxicoLa întâlnirea din aprilie Preacuviosul Sf. Pet Cuki a adus ouă ne miruite fierte 176.22 APRILIE 2017.JPG La Cupa Cetății încercând să influențez jurații 177.2017 alba 9-11 iunie.jpg Dar crima se petrece la Brașov MemorabilLa Alba am onoarea să mă inițiez în olecuță în sârbă : živeli! / Kajsija tv_snow.gif
You do not have the required permissions to view the files attached to this post. „Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.” Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..." E.M.Remarquehttps://alexiehobby.blogspot.com/https://hobbyban.blogspot.com/
-
alexie
- Imperator
-
- Posts: 2540
- Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
- Location: Constanța - Romania
- Prenume si nume: Lucian Milosan
by Dan Dutescu » Tue Aug 21, 2018 1:05 pm
O istorie succinta, dar foarte interesanta a modelismului de pe plaiurile mioritice !!!! Multumim Alexie...uite asa se mai lamuresc unele lucruri si poate va veni vremea cand "pre multi ai sa raspopesti" ....... Asteptam cu mare interes continuarea !!!
-
Dan Dutescu
- Vexilifer
-
- Posts: 207
- Joined: Tue Jan 15, 2013 11:00 am
- Location: Bucuresti
-
Return to Bun venit !
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 1 guest
|
|