VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Avioane - de la biplane la supersonice, civile sau militare, elicoptere si orice alta "zburatoare".

VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:39 pm

PREMISE

Poate multora,mai ales celor tineri,numele de Plasticart nu le spune mare lucru insa exista un grup mare de modelisti care au construit macar o data un model produs de aceasta firma.
Mai mult de atit,copilaria si visele multora iar mai apoi evolutia ca modelist au fost influentate decisiv de Plasticart,cu acele cutii alb-albastre pe care le cautam asiduu pe rafturile magazinelor de jucarii de pe vremea comunismului.
Printre acestia ma numar si eu care,in ultima vreme obsedat fiind de a-mi reface colectia RDG-ista,am initiat o adevarata vinatoare pe e-bay pentru a le gasi.Uneori am platit sume astronomice doar pentru a cumpara aceste raritati,mai ales pe cele pe care nu le-am avut niciodata si marturisesc,demersul meu a fost insotit de o mare doza de nebunie si emotie.
Din pacate,nu toate aceste modele au fost importate in Romania,ceea ce face si mai dificila gasirea lor.
Si pentru ca prieteni sint cei care te sprijina si te inteleg atunci cind ai nevoie,colegul Bill a fost prezent linga mine tot timpul,asistind la “marea infaptuire”.
Tot acest efort ar fi fost in zadar daca nu as fi incercat sa scriu despre istoria si modelele firmei Plasticart in dorinta de a dezvalui traseul unor pionieri in ale modelismului dar si de a face o incursiune in copilaria multora dintre noi,bintuiti si acum de amintirea acelor ani.
In toata aceasta aventura am fost sprijinit de celebrii Plasticart-Guru Richard Wimmer( www.familie-wimmer.com ) si Arne Goethe (www.arnes-modellbauseite.de )cu permisiunea carora am folosit fotografii si informatii din colectiile lor personale.
Le multumesc din suflet.


UN PIC DE ISTORIE

Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial,administratia sovietica de ocupatie din Germania de Est hotaraste printre altele ca in Republica Democrata Germana(DDR) trebuie sa se dezvolte printre altele si intreprinderi puternice din domeniul productiei de jucarii,care sa contribuie la “educatia in spirit creator,patriotic,marxist a tinerei generatii”.
In acest fel,apar brand-uri ca Piko(initial Pico) sau Plasticart.
VEB Plasticart s-a infiintat in 1958 la Zschopau,in Vestul Germaniei de Est ca fabrica producatoare de jucarii.
VEB inseamna “Volkseigener Betrieb”,adica intreprindere de stat,mai bine zis “in proprietatea poporului”
Intre 1958-1969 denumirea a fost KVZ (Kunststoff-Verarbeitung Zschopau)
Intre 1969-1973 numele se schimba in MPKAB ("VEB Modell -und Plastspielwaren Kombinat Annaberg-Buchholz")
Din 1973 pina in 1989 devine VEB Plasticart Zschopau pentru ca pina in 1991 sa se cheme Mastermodell GmbH.Brandurile de prezentare erau Mastermodell,ADP-Mastermodell(in colaborare cu ADP-producator de machete auto mai ales la H0) si NU-BEE.
In 1993 firma falimentara Mastermodell a fost vinduta prin Treuhand(un fel de AVAS al lor ) lui Manfred Wader care relocheaza fabrica la Elterlein,Saxonia.
Astazi Plasticart nu mai produce kituri ci doar jucarii si accesorii pentru bebelusi.
Dupa inchiderea firmei,unele matrite au fost preluate de Revell,altele de o firma poloneza(azi inexistenta),Wojar.
VEB Plasticart a produs de-a lungul istoriei sale,40 de modele,majoritatea airlinere scara 1/100 dar si unele la scarile 1/50,1/87 si,in ultima perioada 1/72.Din colectia Plasticart faceau parte si nava “Vostok” la scara de 1/25 percum si naveta “Buran” cu racheta “Energia” la 1/288.
Lista completa a intregii colectii este urmatoarea:
Aero 45 1/40
An-2 1/75
An-12 1/100
An-14 1/72
An-24 1/100
Baade 152 1/100
Beriev-6 1/72
B-727-100 1/100
Caravelle 1/100
Comet-4 1/100
DC-8 1/100
Il-4 1/100
Il-14 1/87
Il-18 1/100
Il-28 1/100
Il-62 1/100
Ju-23/24 1/72
Yak-24P 1/100
Yak-40 1/100
L-60 1/100
Let-410 1/100
Mercure 1/100
Mi-1 1/100
Mi-4 1/100
Mi-6 1/87
Mi-10K 1/100
MiG-15 1/50
MiG-21 1/100
Saab J35 1/100
Su-7 1/100
Trident 1/100
Tu-2 1/100
Tu-20 1/100
Tu-104 1/100
Tu-114 1/100
Tu-134 1/100
Tu-144 1/100
Tu-154 1/100
Vostok 1/25
Energia+Buran 1/ 288

Aceste modele nu s-au produs toate in aceeasi perioada,motiv pentru care pretul lor variaza foarte mult pe e-bay,functie de numarul produs si anul opririi fabricatiei.Tendinta actuala este de crestere a preturilor iar ritmul este sustinut.
Pe de alta parte matritele au fost aceleasi,modelele nesuferind nici o imbunatatire dealungul anilor.In cel mai bun caz s-a schimbat culoarea plasticului.
La momentul inceperii acestui articol,imi lipseau Baade 52,Il 14,Il 4,Vostok si Energia-Buran dar de fapt lista de completat e mult mai mare daca avem in vedere ca box-arturile au fost si ele diferite pentru acelasi model.
Nu voi incerca sa tratez fiecare model in ordine cronologica,si voi exemplifica cu poze din colectia proprie precum si din cele ale lui R.Wimmer si A.Goethe.
Nu vor lipsi mici comentarii asupra originalului dar si a modelului.

Pentru inceput,citeva imagini cu ceea ce am reusit sa adun pe parcursul unui an si ceva:
Image Image Image Image Image
Image

Si iata si primele machete,realizate in cursul anului 2009.Voi reveni cu poze si comentarii la fiecare model,pe masura prezentarilor:
Image Image


Astazi,primul episod:

IL-14 scara 1/87 Deutsche Lufthansa DM-SBU

E primul model produs de Plasticart si s-a fabricat intre 1958-1969.Este la scara 1/87 desi unii spun ca ar fi la 1/72.Plasticart a mai construit un IL 14 scara 1/200 cu 2 motorase insa in serie foarte limitata despre care am putine informatii.

In timpul razboiului,unele aranjamente intre rusi si americani au facut posibila construirea avionului Dakota DC-3 sub licenta in URSS sub numele de Lisunov-2(Li-2).La inceputul anilor 50 a fost inlocuit cu Iliushin 12 si 14 (derivat din 12).
IL-14 a servit in multe tari,mai ales cele comuniste,inclusiv Romania.
In RDG,unul dintre IL-14 a avut inmatricularea DM-SBA care ulterior a primit-o un Antonov 24 B.A fost construit si in Cehoslovacia sub numele Avia 14,in RDG de catre VVB Flugzeugbau iar in China sub numele de Y-6.

La ora scrierii nu am reusit sa fiu (inca) propietarul unui asemenea model,doar a unei cutii goale,cu primul box-art.
Din pacate,nu cunosc sa existe la ora asta vreo firma care sa produca acest kit din plastic ci doar din carton.La un moment dat il faceau cehii de la Miku Model ca vacuform,insa se pare ca au dat faliment.

Fisa modelului Plasticart

Producator VEB KUNSTOFFVERABEITUNG ZSCHOPAU (KVZ)
Nr fabricatie 143445
Titlul produsului FLUGZEUG-MODELLBAUKASTEN IL-14
Nr.articol 5522/8
Pret 3.50 DM-DDR
Scara 1:87,pentru a fi potrivit intr-o diorama H0
Fertigungsprogramm (Programul de fabricatie.)
Avioane TU-114, TU-104, IL-18, IL-14, AN-2, MIG-15, L-60, DC-8,Super Aero 45 (mai tirziu s-a numit doar Aero 45), Caravelle
Elicoptere MI-1, MI-4
Decaluri Pentru versiunea INTERFLUG inmatriculare DM-SBU
Informatii aditionale :Cutia si instructiunile au logo-ul “cu sarpe”( Schlangenlogo) caracteristic pina in 1969.Fuselajul,aripile si motoarele sint din plastic injectat de culoare argintie(mai tirziu alba) iar rotile si elicele negre. Pentru ferestre se livra folie transparenta iar pentru antena,fir de nylon.
Boxart: Il-14 a avut doua box-art-uri.Primul,care poarta inscriptia “Lufthansa Modellbaukasten” a fost produs intre 1958 si 1963.Pe fata cutiei apare in coltul sting semnatura” Küstler”.Acesta a semnat box-art-urile doar pentru IL 14.Aero 45 si AN-2 Cel de-al doilea box-art a fost produs intre 1963-1969 si nu are semnatura ci doar Schlangenlogo


Valoarea pe e-bay este una dintre cele mai mari.In februarie 2009 s-au achizitionat 2 bucati:unul cu 201 euro(avind defecte),celalalt cu 322 euro.
Fotografiile de mai jos provin din colectiile lui Richard Wimmer si Arne Goethe:
Image Image Image
Image Image Image Image
Image Image Image
Image Image Image



AERO 45 scara 1/50 Deutsche Lufthansa DM-SGA si Cehoslovacia OK-FHN,OK-FAB

Si acesta este unul dintre primele modele si a fost produs intre 1959-1978.Este la scara 1/50 desi,masuratorile reale arata ca scara ar fi 1/41.

Aero 45 este un avion de mici dimensiuni,bimotor,dezvoltat si produs in Cehoslovacia dupa WW II,mai precis din 1946.Seamana izbitor cu Siebel 204,care,la fel ca si Me-109 a fost produs si in Cehoslovacia in timpul ocupatiei germane.
Aero 45 e considerat un avion de mare succes,folosit in multe tari din Europa si din lume,inclusiv in Romania(de exemplu cu inmatricularea YR-ACR).

Desi se mai gaseste inca pe e-bay, preturile sint prohibitive.Unele licitatii s-au incheiat la 150 euro dar eu am fost mai norocos si am gasit unul mai ieftin,de curind.
La ora actuala este fabricat la 1/72 de firma Amodel,culmea,cu aceeasi inmatriculare ca la Plasticart:DM-SGA!

Plasticart a fabricat acest model in doua inmatriculari:Deutsche Lufthansa DM-SGA si cea cehoslovaca,OK-FHN.
Modelul e produs dintr-un plastic dur,argintiu si are chiar interior cu persoane!

Fisa modelului Plasticart:



Producato:VEB KUNSTOFFVERABEITUNG ZSCHOPAU (KVZ)
Titlul produsului Sport- und ReiseflugzeugS u p e r A e r o 4 5(1959-1963) apoi,simplu AERO 45(pina in 1978)
Descriere instructiuni(1963-1969): Fertigungsprogramm (Programul de fabricatie.)
Avioane TU-114, TU-104,IL-62, IL-18, IL-14,AN-24, AN-2, MIG-15,MiG-21 L-60, DC-8,Comet 4,Saab J 35Super Aero 45 ,Caravelle
Elicoptere MI-1, MI-4,Mi-6,Jak 24 P

Scara:/50,real 1/41
Decaluri:Pentru versiunea Deutsche Lufthansa inmatriculare DM-SGA.(pina in 1963).Pentru versiunea cehoslovaca,OK-FHN si OK-FAB
Boxart :Aero 45 a avut trei box-art-uri:Primul,care poarta inscriptia” LUFTHANSA-MODELLBAUKASTEN Das moderne lehrreiche Kinderspielzeug aus Plastikmasse AERO45” poarta in coltul sting semnatura” Küstler”.Acesta a semnat box-art-urile doar pentru IL 14.Aero 45 si AN-2 Cel de-al doilea box-art a fost produs intre 1963-1969 si nu are semnatura,in schimb apare “logo-ul cu sarpe”Cel de-al treilea box-art a existat in perioada 1969-1978 si a fost realizat,se pare, de Reich.
Informatii aditionale: Macheta e produsa din plastic injectat argintiu,la fel si cupola,o noutate la Plasticart.Pilotii,pasagerii si interiorul sint produse din plastic albastru.Cutia contine un plic cu plastilina pentru lestare precum si o sticluta cu lipici.


Pozele fac parte din colectiile Richard Wimmer si Arne Goethe:
Image Image Image Image
Image Image Image Image
Image Image Image Image Image
Image Image Image Image
Image Image Image Image
Image Image

Ne vom revedea in curind cu alte modele.
Pina atunci,vizitati cu drag:
www.familie-wimmer.com
www.arnes-modellbauseite.de
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Bill » Fri Apr 12, 2013 9:40 pm

Excelent !
Cei din generatia hard'n heavy sunt obisnuiti cu mirosul refrisant de adeziv Plasticart si inca tinjesc dupa o doza de miros de metalizat din aceeasi cutie cu laterale albastre sau rosii....
O tempora!
Astept cu nerabdare o noua doza de copilarie plasticoasa.
Spor,
Bill :r:
"Anybody can criticize what others create, but few can create something worth criticizing. To put it differently, an ounce of creativity is worth a pound of criticism "
Unknown free minded thinker - Jerry Catanescu

User avatar
Bill
Procurator
 
Posts: 889
Joined: Sun Jan 13, 2013 12:09 am
Location: Cluj Napoca
Prenume si nume: Tudor Nicorici

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:41 pm

Salutare!
Ii astept pe doritori la o cura de lipici sau/si vopsea argintie Plasticart.Calea de administrare-nazala.
Nu raspund pentru loviturile cauzate de intoarcerea in timp:)

Episodul 2:


Antonov 24 cara 1/100 inmatriculare Interflug DM-SBA

Interflug a operat zboruri cu aceste areonave pentru putin timp,doar intre 1965-1975,desi erau extrem de populare mai ales in tarile din blocul rasaritean.
In Romania aceste avioane au zburat pina la finele anilor '90.

Modelul propus de Plasticart a fost construit,se pare,intre 1968-1991 intr-un numar mare de exemplare ceea ce face ca pe e-bay sa poata fi gasit frecvent,la preturi rezonabile.


Fisa modelului Plasticart:
Producato:VEB KUNSTOFFVERABEITUNG ZSCHOPAU (KVZ)
Produs: AN-24 M(scara) 1: 100

Fertigungsprogramm (program de fabricatie):
Avioane:Tu 144,TU 154,TU 114,TU 104,IL 62,IL 18,IL 28,Comet 4,Caravelle,L-60,Saab J 35,MIG 21,AN-24,AN-2,DC-8,Boeing 727,IL 14,SU-7,MIG 15.
Elicoptere: Mi-1,Mi-4,Mi-6,Mi-10 K,Jak 24 P

Cutia contine piese de culoare alba,neagra(elici,roti) si argintie.
Decalurile au fost fabricate doar pentru varianta Interflug.Ciudat este faptul ca nu s-au produs si pentru varianta Aeroflot,asa cum se obisnuia.

Box-arturi:
AN-24 a avut,se pare 5 variante.
Prima varianta este cumva " de tranzitie",fiind produsa intre 1967-1973(foto colectie personala):

Image Image Image

si e singura care are pictograma laterala pe alb,colorata:
Image

Cel de-al doilea tip a fost produs intre 1973-1978(foto R.Wimmer)
Image

Al treilea tip,cel mai raspindit,s-a produs intre 1978-1987(foto colectie personala):
Image Image Image Image Image

Al patrulea box-art s-a produs intre 1986-1990(R.Wimmer)
Image

Si,inainte de obstescul sfirsit al firmei Plasticart,s-a livrat si sub denumirea de Master-Model(R Wimmer):
Image

A existat si o reeditare de la firma Dahlmann Modellspielwaren in Hildesheim care arata cam asa(colectie R.Wimmer):
Image

In anul 2009 m-am apucat si eu sa construiesc modelul AN-24 desi mi-a fost greu sa ma documentez deoarece inmatricularea DM-SBA a fost redata in extrem de putine fotografii.
Se pare ca,spre deosebire de colegele de flota care aveau partea inferioara vopsita in gri deschis,aceasta aeronava era in polish-aluminium.Din acest motiv,la vopsire am folosit si eu Alclad polish aluminium,sprayat cu aerograful.
Rezultatul nu e grozav,totusi,parca e mai bine ca atunci cind eram copil:))
Voi mai face si o alta varianta de inmatriculare,probabil cubaneza,daca voi gasi decaluri:

Image Image Image Image

Episodul 3

Iliushin IL-18 inmatriculare Interflug DM-STA scara 1/100

Este unul dintre cele mai dorite modele la ora actuala,ceea ce face ca valoarea sa pe e-bay sa oscileze in jurul a 100-120 euro.
Modelul este unul dintre primele produse de Plasticart,incepind cu 1960.Din pacte,productia sa a fost oprita prin 1980.
E sarac in detalii si e printre putinele modele livrate fara stand de suspendare.Pentru echilibrarea greutaitii s-a livrat plastilina.

Cutia contine piese de culoare alba neagra si argintie,plastilina si un tub cu lipici precum si folie transparenta pentru geamuri.

Originalul a fost folosit ca mediu-lung curier in tarile blocului estic iar in Romania,chiar ca si avion prezidential.Interflug au folosit aceste aeronave pin prin anii 80,citeva fiind acum piese de muzeu(printre care si cel cu inmatricularea DM-STA)

Boxart:
Initial modelul s-a livrat semi-vopsit,cu albastru si cu inmatricularea estica Deutsche Lufthansa,intre 1960-1961(colectiile R Wimmer,A.Goethe):
Image Image Image Image Image

Ulterior,modelul apare in cutia portocalie,pina in 1970 (R.Wimmer si colectia personala):
Image Image Image Image Image

O mega-raritate(si ciudatenie) este productia limitata,in 1960 a unei inmatriculari pentru Malev.Nu vreau sa ma gindesc cam cit valoreaza azi pe e-bay:).Attila din Budapesta se pare ca e unul dintre norocosii care l-au si construit(R.Wimmer)
Image Image Image

O alta ciudatenie e ca si cutiile diferau,functie probabil de tara unde erau exportate:
Image Image

Ultimul box-art,cel clasic,a rezistat pina aproape de 1980 si este creat de Reich,cel care va desena majoritatea cutiilor Plasticart(colectie personala):
Image Image Image Image

Am terminat si eu lucrul la modelul Plasticart IL-18.
Dupa cum spuneam,el nu vine cu stand,asa ca i-am lipit eu unul.Partea inferioara e vopsita in gri-deschis,ca la aproape toate aeronavele Interflug.
Am folosit decalurile originale care,culmea,au rezistat si s-au comportat foarte bine.
Image Image Image Image Image

Pina atunci va recomand cu drag:
www.familie-wimmer.com
www.arnes-modellbauseite.de

sandy
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:41 pm

Episodul 4

Tupolev TU 154 scara 1/100

Modelul TU 154 a fost unul dintre cele mai longevive si a fost produs intre 1973 si 1991.Este considerat a fi unul dintre cele mai reusite,avind detalii in relief iar imbinarile realizindu-se relativ bine.

Originalul este o aeronava trijet,mediu-lung curier,dezvoltata de biroul A.N.Tupolev in anii 60 si a constituit in anii 70-80 coloana vertebrala a Aeroflot si a companiilor aeriene din inca 17 tari in care a fost exportat.
Desi intilnirile neasteptate cu solul din ultimii ani au fost tot mai dese,este considerata o productie de succes a sovieticilor.
Avionul a fost importat si de catre Romania iar Tarom care se pare ca a avut 7 bucati.
Cel cu inmatricularea YR-TPB s-a prabusit in apropierea coastelor Mauritaniei in 1980 si cu exceptia unei persoane,au supravietuit cu totii.
Povestea fascinanta a acelei aventuri probabil ca multi dintre voi au urmarit-o in mai 2009 la Antena 3 "Reporter special-Supravietuitorii" dar din pacate eu nu am mai gasit-o pentru ilustrare.

Din capul locului,modelul a avut doua variante de inmatriculare: Interflug DM-SEH si Aeroflot 85006.Ciudat si interesant e faptul ca pentru aceste doua inmatriculari au fost create box-art-uri diferite,probabil ca semn de pretuire pentru fratii sovietici.

Primele doua box-art-uri au fost lansate concomitent in 1973 si s-au produs pina in 1987 iar realizarea lor apartine lui Reich(Colectie R.Wimmer si colectia personala):

Image Image Image
Image Image Image Image

Aldoilea box-art este produs din 1987 pina in 1989(colectia personala):

Image Image Image

In tulburii ani 1990-1991 modelul se livreaza sub brandurile Playfix kits si Model Master(R Wimmer si Aukro):
Image Image

Firma poloneza Wojar dar si Dahlmann il reediteaza citiva ani mai tirziu(R Wimmer):
Image Image


Iata citeva imagini din colectia R Wimmer cu acest avion construit in cele 2 variante undeva in anii 80:
Image Image Image Image

Eu ma pregateam sa fac varianta Interflug insa colegul Bill mi-a facut rost de pe net de o inmatriculare Tarom,foarte rara,YR-TPC.
Decalurile nu se potrivesc la geamuri(ciudat,nu cunosc sa mai fie TU 154 1/100 produs de altcineva) asa ca le-am tot ciopirtit ca sa arate cumva.
Image Image Image

Deoarece mai am inca doua modele neconstruite,ma gindesc ca in viitorul apropiat sa ma apuc de varianta Aeroflot.
Si,nu uitati sa-i vizitati pe cei care m-au ajutat:
www.familie-wimmer.com
www.arnes-modellbauseite.de
sandy
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Claudiu Murari » Fri Apr 12, 2013 9:42 pm

M-a apucat nostalgia. Parca a fost ieri cand ma anunta doamna de la raionul de jucarii (aveam pile) ca a primit machete. Tot ma tremura pina ajungeam la magazin sa vad ce modele erau. Mai am in stare foarte buna IL 28, COMET 4, AN 24, si in stare buna (fara roti) IL 62, TU 20, TRIDENT. Daca vedeam colectia ta acum 20 de ani cred ca ma si paraliza. Si acum ma uit cu invidie la ea.
Felicitari pentru colectie si sa ai grija de ea.
User avatar
Claudiu Murari
Immunis
 
Posts: 33
Joined: Mon Jan 14, 2013 12:36 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:42 pm

Multumesc de incurajari!
Iata cam cum arata colectia in 2011:

Image Image Image
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Claudiu Murari » Fri Apr 12, 2013 9:43 pm

Inca o data felicitari. Fac ce fac si tot aici revin sa ma mai uit la ele. Acum gasesti machete de toate felurile si mai detailate si mai putin, dar cind vad cutiile tineretii de la Plasticart imi amintesc ce bucuros eram cand tineam una in mina.
M-am tot uitat la cutii si am vazut ca ai dubluri. Sau sunt editii diferite?
User avatar
Claudiu Murari
Immunis
 
Posts: 33
Joined: Mon Jan 14, 2013 12:36 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Cristian Savin » Fri Apr 12, 2013 9:43 pm

Remarcabil Sandy efortul de documentare si colectionare. Eu vad aici un articol in folieton pt. urmatoarele numere TMR. Eram in cls. III-a cand am primit primul avion de lipit ddr-ist. Era un IL-62 si asta se intampla prin '71-'72 ... ;)
User avatar
Cristian Savin
Signifer
 
Posts: 53
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:11 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:43 pm

Salutare,
@Cristi: culmea e ca si prima mea macheta a fost tot IL-62:)
@Claudiu:In mare parte,am dubluri si chiar tripluri la kituri.Colectia este aproape completa,in sensul ca imi lipsesc doar 2-3 kituri.
Sigur ca unele dubluri au box-artul diferit.In toate cazurile insa,inauntru se afla exact acelasi lucru.Plasticart nu au facut "ueberarbeitung" la kiturile lor.
Spre exemplu,IL-14 este atit de rar ca nu l-am mai vazut de peste un an ,cind pe e-bay s-a vindut pare-mi-se la peste 1000 euro.Energia/Buran se gaseste la fel de greu,Il-4,desi e mai nou,e aproape de negasit,Baade 152 n-a aparut niciodata(si nici nu vreau sa stiu cam cit costa).

De fapt valoarea lor nu consta in kit-ul propriu zis care a fost unul si bun de la inceputul productiei pina la sfirsit,fara imbunatatiri,ci in cutie,in desenul ei.
De exemplu un TU-20 cu boxart din 1989 il gasesti la maximum 20 euro pe cind unul cu boxart din 1975(rar,ce-i drept) poate ajunge la 200 euro.Inauntru e acelasi lucru.
Decalurile,in toate cazurile,au fost bune si dupa 40-45 de ani.
Iata mai jos lista cu valorile aproximative in euro de pe e-bay,in caz ca va loveste microbul :-D :
Aero 45 1/40-.........75-120
An-2 1/75...............20-25
An-12 1/100............50-70
An-14 1/72...............20-25
An-24 1/100.............10-50
Baade 152 1/100.......nu l-am vazut niciodata
Beriev-6 1/72............20-40
B-727-100 1/100........10-30
Caravelle 1/100..........75-200
Comet-4 1/100............30-50
DC-8 1/100.................30-75
Il-4 1/100.....................10-20
Il-14 1/87....................300-500
Il-18 1/100...................100-130
Il-28 1/100....................10-30
Il-62 1/100.....................25-50
Ju-23/24 1/72.................25-30
Yak-24P 1/100................15-30
Yak-40 1/100...................15-30
L-60 1/100.....................10-20
Let-410 1/100................10-50
Mercure 1/100.................20-30
Mi-1 1/100......................10-20
Mi-4 1/100.......................10-20
Mi-6 1/87.........................20-40
Mi-10K 1/100...................20-30
MiG-15 1/50.....................75-250
MiG-21 1/100...................15-20
Saab J35 1/100.................10-20
Su-7 1/100........................15-30
Trident 1/100......................15-30
Tu-2 1/100..........................15-30
Tu-20 1/100........................20-220
Tu-104 1/100......................600-700
Tu-114 1/100......................100-150
Tu-134 1/100.......................20-40
Tu-144 1/100.......................10-40
Tu-154 1/100........................10-40
Vostok 1/25...........................25-50
Energia+Buran 1/ 288 ...........25-50
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Re: VEB Plasticart aus DDR-Intre mit si realitate

Postby Sandy Deac » Fri Apr 12, 2013 9:44 pm

Episodul 5

Tupolev TU-144 scara 1/100

Tupolev 144 este o macheta destul de simpla,ca si originalul,dealtfel.Produsa din 1969 pina in 1991,TU 144 este un model relativ usor de gasit la preturi ok.
Ca model e unul relativ in regula,respectind destul de bine originalul,fiind reprodusa functional chiar articulatia anterioara a "nasului" avionului.

Proiectul unui avion supersonic de pasageri a fost publicat de sovietici in 1962 in revista Technology of the Air Transport.La scurta vreme,biroul lui Alexei Tupolev este insarcinat sa dezvolte proiectul iar la 31 decembrie 1968,prototipul cu inmatricularea 68001,ilustrat si de modelul Plasticart,face primul zbor,cu doua luni inainte de concurentul sau vest-european,Concorde.
In 1969,iunie,TU-144 poreclit si "Concordski" sparge pentru prima data bariera sonica iar in iulie,devine primul avion comercial care atinge Mach 2.
S-a discutat mult despre activitati de spionaj ale rusilor care ar fi furat planuri de la Concord.Nu voi intra in astfel de amanunte aici.
Chiar daca TU 144 si Concord seamana izbitor,exista multe deosebiri tehnice date si de faptul ca sovieticii aveau in plan folosirea avionului lor in scopuri militare.
In 1973,TU 144 cu inmatricularea 77102 se prabuseste la Paris Air Show,acest lucru dind o mare lovitura programului de dezvoltare ulterioara a avionului.
In general,s-a constatat a fi o aeronava extrem de nerentabila si cu foarte multe probleme tehnice si tehnologice.
In total s-au fabricat 16 bucati iar ultimele doua au fost dezmembrate in 2006.

Probabil ca in euforia generala din 1968,data de primul zbor al lui TU 144,marketingul Plasticart decide sa iasa pe piata rapid cu acest model,mai ales ca nu aveau un alt concurent.
Asadar,in 1969 apare primul box-art(colectia personala cu modelul chiar din 1969!):
Image Image Image

Cel de-al doilea box-art se produce intre 1978-1987:
Image Image Image

Cel de-al treilea e produs intre 1987-1990:
Image Image

Cel de-al patrulea,sub brandul Master Model si mai apoi ADP Master Model s-a produs din 1990 pina in 1991(colectia R Wimmer):
Image Image Image
Constructia modelului meu nu a fost foarte dificila.Dupa ce am studiat o sumedenie de poze cu inmatricularea 68001-early version,am constatat ca avionul era in intregime vopsit in alb.:

Image Image Image Image

Pina la un nou episod,va invit sa vizitati:
www.familie-wimmer.com
www.arnes-modellbauseite.de

sandy
User avatar
Sandy Deac
Immunis
 
Posts: 32
Joined: Mon Apr 08, 2013 8:50 pm

Next

Return to Aero

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron