Excursie Civitavecchia sau Centumcellae

[Olaf The Viking]

Mie imi suna a "oras vechi" in traducere urechistica, in latina e "Centum Cellae" care ar veni de la "centum" care ar avea legatura cu o vila a lui Traian. Eu nu mi-am pus atatea probleme, nici nu stiam unde merg pana nu am deschis o harta cu 5 ore inainte de plecarea avionului. Dar aventura a inceput mult mai devreme, cu cateva saptamani inainte, cand a trebuit sa luam bilete. Luati o bere, sau un vin (ca e mai sanatos) si relaxati-va pe spate in timp ce Windows 98 se inst... Na, ca am inceput sa vorbesc ca uindousul.

Cum ziceam... La invitatia lui Giovanni, membru in Clubul modelistic din Civitavecchia, si gratie unor inginerii financiare (adica am contribuit cu banii economisiti cu sacrificii modelistice la cumparea unui utilaj pentru atelierul sotiei) era normal sa mi se dea "belet de voe" asa ca l-am sunat mintenas pe Ovidiu ca sa imi cumpere bilet, deoarece degetul mic imi spusese, in timp ce isi facea treaba in ureche, ca AMA merge in Italia. Treaba era foarte simpla: i-am trimis un scan dupa buletin si trebuia sa-i trimit banii in cont. Banal si simplu, 10 minute pana la banca, 5 minute la ghiseu, nu?

Evident ca nu. Ca pana sa imi vina randul am stat vreo 20 de minute. apoi cand am vrut sa depun banii in cont mi s-a spus ca AMA nu poate sa primeasca, ca nu stiu ce tampenie figureaza si ca merge doar cu transfer bancar dar nu-i nimic ca mi se face cont. Am refuzat politicos ("cu cat ai mai putine contacte cu banca, cu atat ti se lungeste viata", "cine are card, nu are bani", "nu las lupul sa-mi pazeasca oile", si ceva cu "le maman cour"). Culmea a fost ca s-a dovedit ca aveam cont, ca atunci cand am facut cerere sa mi se desfiinteze contul era de fapt cont nu stiu de care, smecher, si acum aveam unul simplu. Foarte bine am zis, completez OP-ul si dati drumul la bani sa circule. Credeti ca a fost asa de simplu? Cu un zambet profesional mi-a cerut buletinul, de parca ar fi stiut ca il uitasem in scanner. Nu aveam buletin dar aveam o copie, dupa cel vechi, evident. Nu stiam ca e si cel nou bagat in sistemul lor. Dupa ce a butonat ce a butonat s-a prins de smecherie, m-a intrebat de ce nu am spus ca e altul, m-am prefacut surprins ca nu e buna copia, m-am facut ca ma scobesc dupa copia buna pe care puteam sa jur ca o aveam in portofel desi nu imi facusem copie dupa cel nou, am telefonat la firma sa trimita buletinul scanat pe email si am promis solemn ca in cursul zilei ma intorc sa-i arat si originalul, asa de pamplezir, ca sa am drum. In sfarsit reusisem sa dovedesc sistemul si sa-l fac sa imi ia comision de transfer si mie, si lui AMA , desi el s-a opus crancen sa ne ia banii. Cam asa functioneaza sistemul economic: sunt niste firme private care insista lunar sa dea bani la stat si la buget desi statul face tot posibilul sa ramana fara ei.

Odata rezolvata problema biletelor mai ramanea modalitatea de transport a machetelor. La Wizair se plateste bagaj de mana mare, pe care l-am achizitionat cu mare bucurie si drag. Am dat porunca la firma sa se faca o cutie de carton pe dimensiuni, ca sa am o idee cat de mare este bagajul si ce poate incapea in el, avand grija sa scad un centimentru pe fiecare latura pentru siguranta. Evident ca meseriasul care l-a facut s-a gandit el, in sinea lui, ca eu vreau la interior sa aiba dimensiunile alea, asa ca m-am trezit cu o cutie fix pe dimensiuni, pe care i-am dat sa o taie din nou si sa o modifice. Odata cutia facuta si comparata cu dioramele am descoperit ca incap doua diorame de ale mele, una langa alta, asa ca nu s-a mai pus problema sa mai caut altceva pentru transport. Am apelat, din nou, la bunavointa sotiei care a fost de acord ca atelierul ei sa produca un unicat cu destinatie modelistica pentru a imbraca cutia mea de carton.

Cutia a fost ticsita cu diorame care erau la dimensiune, asta a fost criteriul de baza in alegerea operelor cu care urma sa particip. Am mai bagat si doua mai mici ca sa le tina in loc pe cele mari iar deasupra am introdus chiloti si ciorapi ca sa stea fest. La sugestia lui Ovidiu am lipit pe fundul a doua diorame carton deoarece eu lasasem si geamul ramelor foto iar astea sunt obiecte periculoase, mult mai periculoase decat sticlele groase de bauturi alcoolice cu care nimeni nu are nimic si pe care ai voie sa le iei din zona demilitarizata. Asadar am inghesuit: Lake Peipus (cunoscuta ca "aia cu teutonii"), Vinland (adica "vikingii din padure"), Medieval Bombard, Osenberg, Wake Up Dead ("aia cu scheletii"), Orc Chieftan, In nord (aia cu traci, greci si zapada), German Knight. Sir Edmund de Thorpe plecase cu doua zile mai inainte cu Giani deoarece avea sulita, periculoasa si ascutita, nu? si ma bazam pe Giani sa mi-l treaca vama. Pana la urma s-a dovedit ca pe el l-a controlat iar pe noi nu.

Zic noi, ca am avut colegi si parteneri de ras, trancaneala, sprit si voie buna pe Ovidiu "Hind" Socaciu, Tibi "Tibi22" Keresztely, Dan "nu intru pe forumuri" Magon si subsemnatul, Alexandru "Olaf butie seaca" Dumitrescu.

[Olaf The Viking]

Jonctiunea cu grupul am facut-o la aeroport, unde am ajuns mai devreme si ca sa-mi omor timpul am apelat o bere. Bineinteles ca era sa fac pe galul si sa imi cada cerul in cap cand mi-a cerut 18 lei pe o bere. Si inca din aia cu lamaie, la 330 ml, nici macar 500 ml. Am baut cu inghitituri mici ca era jumatate de ora de omorat, nu aveam nici o carte de citit si era frig, deci toata partea femininica avea pantaloni. Lectia mi-a prins bine caci am facut un legamant ca in excursia asta cand prind ceva de baut sa beau ca si cand nu ar exista ziua de maine. Dupa cum se va vedea mi-am tinut legamantul ca sunt om de cuvant.

Ovidiu si ceilalti au sosit adusi de Catalin Balta, membru AMA, care a fost oferit voluntar pentru dusul la aeroport. Si saracul a trebuit sa stea pana ne-a afisat avionul, pana am predat bagajul de cala si pana am facut controlul. Ovidiu a fost intrebat si le-a spus ce transportam asa ca eu am primit un compliment de la ofiterul care se uita la monitorul scanerului de bagaje: "Ia uite ce pom! Zici ca e real!" Dar nu s-a crizat nimeni si nu a vrut sa ne desfaca bagajele asa cum ma temeam.

A urmat o alta tura de asteptare la locul de imbarcare dar macar a fost interesant deoarece pe langa noi se tot invarta o basarabeanca cu fusta scurta care a sfarsit prin a ne arata si chilotii cand s-a pus vis-a-vis de noi: nimic interesant, white cottton, cum sunt cunoscuti in limbaj voyeuristic.

Dupa ce a sosit avionul la terminal, a inceput imbarcarea si imbulzeala , noi stateam linistiti, spre capatul cozii deoarece aveam locuri rezervate, ceea ce s-a dovedit pana la urma o iluzie, locurile fiind "pe apucate". Dar pana la urma a fost bine, ca m-am pus langa un loc gol, dupa ce in prealabil ma pusesem langa doua doamne care s-au inspaimantat putin cand au vazut langa ele un mamut care se revarsa pe toate partile din scaunul subdimensionat. Spatiul din avion e mic dat totusi oamenii incap, asta mi-a dat ideea sa mai micsorez din culoarele din magazin si sa mai pun un rand de rafturi, ca oamenilor le place imbulzeala.

Desi eram raspanditi eram oarecum adunati la un loc asa ca am putut sa legam si niste conversatii, peste spatiul de peste culoar ca sa ne treaca mai repede cele doua ore de zbor si sa nu bagam de seama golurile de aer si zdruncinaturile aferente. Fara alte peripetii am aterizat, am luat bagajul de cala si am facut jonctiunea cu Giovanni care a tinut sa se scuze ca masina e veche si pe alocuri lovita. Avand in vedere ca avea peste 300 000 km mie mi s-a parut in forma maxima saraca. De la aeroport am mai facut o ora si jumatate pana in oras, la o pizzerie unde se facea o specialitate locala de pizza si unde am cunoscut altii membrii ai clubului. Presedintii si-au dat mainile, nu au facut schimb de stegulete ca nu s-a gandit nici unul sa isi aduca de acasa asa ceva si am intrat inauntru. Gianni (fiindca pe drum ne-a rugat sa nu îi spunem dumneavoastra ci Gianni) s-a dus sa îi recupereze pe Alexelul_Marinelul si pe sotia lui si ne-a lasat in compania colegilor de club. Eu ma uitam cu jind si cu o sete nemarginita (in avion totul era contra cost, deja ma fripsesem cu berea din aeroport si ma gandeam ca la inaltime trebuie sa fie si mai mult, parca ii si vad, gata am ajuns la 10 000 m, dublati preturile), mersesem si cu masina destul de mult (timp in care Gianni ne aratase toate drumurile si autostrazile cu care ne-am incrucisat) asa ca va imaginati ca asteptam chelnerul asa cum asteapta o doamna batrana electricianul. In sfarsit a venit, ne-a intrebat ce vrem, iar Gabriel, unul dintre cei trei membrii ai clubului din Civita i-a spus ca mai asteptam niste prieteni asa ca respectivul s-a facut nevazut. M-am multumit sa-i arunc o privire reprobatoare, nu puteam sa risc un incident diplomatic si m-am gandit ca in apropiere de Roma trebuie sa te porti ca romanii nu ca românii. Asa ca am tacut si am suferit in tacere ca un caine inchis in masina in plina canicula pana cand s-a intregit echipa.

Cand a venit iar chelnerul si in sfarsit s-a comandat am profitat de faptul ca eram cu (h)albele si aveam dreptul la doua mutari, asa ca am purces cu deschiderea olafiana: doua halbe. Cand au venit si pizzele am trecut la lucruri mai serioase, adica la singura sticla de vin rosu din local. Mereu mi se intampla sa termin toate sticlele pe unde ma duc, asa ca acum de ce ar fi fost diferit?!?

Am discutat cu baietii de la club fiecare ce face, am aflat ca figurine, ne-am arata poze cu lucrarile (ei noua), ne-am admirat reciproc munca (noi lor) si mi-am dat deja seama ca lucrurile erau serioase pe acolo. Tibi l-a gasit pe Mimmo cu care s-a conversat toata seara, Dumnezeu stie despre ce, presedintii vorbeau pe limba lor si eu trageam vartos cu Montepulciano d'Abruzzo, ce mai distractie si antren cat cuprinde. Cand s-a terminat vinul am mai ras o halba de bere, ca sa nu imi fie sete pe drum, am revendicat ultima bucata de pizza, ca sa nu mi se faca foame pe drum si cand sa comand inca o halba s-a dat semnalul de plecare, colegii fiind obositi. Ne-am luat ramas bun, am mers cu Gianni la vila lui, am descarcat, am facut schimb de cadouri, cupe si medalii, eu am scos afinata de casa (facuta de mine cu mari sacrificii si abstinente) pitita cu grija in bagajele din cala, el a scos tot o "nata" de casa (doar ca nu era din fructe ci din niste plante, deci o "platinata") si m-am mai intremat putin.

Gianni avea doua dormitoare, unul cu paturi separate (nici nu s-a pus problema sa obiecteze cineva sa am patul meu propriu) si unul cu un pat dublu, unde, in calitate de membrii simpli, au dormit Dan si Tibi. Ovidiu, fiind sef de cuib, si-a revendicat patul simplu si totodata cinstea si onoarea sa imi asculte nocturnele, acele simfonii vikinge pline de viata, pasiune, eroism, glorie si patos launtric, in care mugetul oceanului prin care aluneca corabiile lungi nu este egalat decat de asaltul tumultos al bersekierilor si al izbiturii devastatoare a cavaleriei care spulbera orice zid de scuturi sub sarja ei naucitoare.

[Olaf The Viking]

A doua zi m-am trezit ca un nou nascut. Nu, nu facusem pe mine, ci imi era foame. De aici am dedus ca am facut foarte bine ca am refuzat digestivul de lamaie, oferit cu o seara inainte, de cei de la restaurant, sub pretextul ca pizza asta mai speciala (cu blatul putin crud) poate cadea greu. Dar nu v-am povestit de pizza. Era adusa pe o hartie A3 sau A2 si puteai sa faci combinata alpina sau cel putin mediteraneana: jumatate de un fel, jumatate de alt fel. Cum noi nu ne pricepeam, au comandat gazdele si bine au facut caci a fost delicioasa. Sigur ca la foama mea nu faceam nazuri, dar cea cu ansoa si multa pulpa de rosie cu o idee de iz de usturoi era geniala, chiar daca un pic sarata. Margherita era margherita clasica iar celalt fel era tot unul clasic. Secretul gustului special se pare ca era blatul. Ca si tacamuri se foloseau mainile cu succes, iar drept farfurie am primit bucati din aceeasi hartie. Deci fara nazuri, fara fasoane, practic, rapid si gustos.

Cum ziceam, de dimineata, dupa cele necesare, am iesit sa exploram imprejurimile, primul lucru pe care ni l-a aratat Gianni a fost portavionul Garibaldi, la 1:72, daca imi amintesc bine, cu o lungime de 2.5m, incepea la o usa si se termina la alta. Din pacate nu prea mai are timp de el.



Apoi am dat o tura prin imprejurimi, locul unde era vila dar si orasul erau superbe:



















Se pare ca aceste vile au apartinul unor demnitari fascisti, evident azi au un pret enorm:

[Olaf The Viking]

Am ajuns si la micul dejun, Gianni avusese grija sa ma previna dinainte ca micul dejun italienesc e doar cu croissante, fara carnati, lucru ce m-a pus pe ganduri, atat pe mine cat si pe colegi:



Adevarul este ca uneori micul meu dejun este inexistent, in functie de cat de tarziu este, asa ca acele croissante erau mai mult decat suficiente, mai ales ca erau cu dulceata, ciocolata, miere, etc. Cum eu nu sunt amator de dulce in loc de masa m-am simtit imediat satul. Cafea pana la urma am cerut americana, dupa ce Ovidiu a avut grija sa-i explice cum sa fie. Ne-a zis ca face italineasca si mai pune apa in ea. La obiectia lui Ovidiu ca nu apa, ci lapte, a facut ochii mari, de parca i s-ar fi propus lucruri rusinoase, asa ca am lasat-o sa aduca ce stie ea. Gianni totusi i-a spus sa aduca si niste lapte si a mai trimis-o dupa inca doua recipiente cand a venit cu unul minuscul, asa ca ne-am descurcat.

Dupa masa a urmat o plimbare la ocean:








Am dat si peste un magazin cu produse romanesti:





si am decis sa nu o mai lungim si sa mergem la concurs.

[Olaf The Viking]

Odata ajuns la concurs am inventariat imediat sala:











Am vazut cum se face concurs la ei si cum se participa, cu lada de armata , nu cu cutiuta de carton de pantofi, cu trei basini rarefiate in ea:









Discutii organizatorice, AMA s-a bagat in fata la inscriere, i-am lasat ca erau mai multi, desi firavi...

...si am dat tarcoale premiilor sa judec, dupa numarul lor, daca pica ceva sau nu:

[Olaf The Viking]

Vanzatori nu prea au fost, de fapt a fost doar unul care vindea avioane la 48 si carti cu avioane. Total neinteresant pentru mine, dar am pozat sala in care era un fel de miniexpozitie sau or fi fost si astea de vanzare, nu m-am prins. Oricum am zis sa-i fac o bucurie lui alexie, ca il stiu ca el pozeaza mereu din astea:

[alexie]

Mă bucură faptul că s-a reuşit organizarea unei delegaţii române (bucuria ar fi fost şi mai mare dacă reuşeam şi eu să îmi testez vocabularul italiano-latin). Mi piace questo jurnale, io ridere (con poante) e plingere (con organizatorio, peisagio et figurini)
Aspettare la continuare, no ?

[Olaf The Viking]

Ma certanissimo, no?

[alexie]

Ştiu că s-au adunat multe pe umerii tăi dar aştept, încă, impresiile din Italia.

[Olaf The Viking]

E, acum ca m-am mai eliberat (tocmai vin de la toaleta) sa purcedem la continuarea impresiilor. Dupa inregistrare ne-am pus modelele aproximativ la categoriile lor si am purces la fotografiat, dat cu geana, presupunand ce model ar trebui sa ia premiu si de care, etc.

Pranzul a fost luat loco, langa sala exitand si un fel de mini-micro-pseudo-bodega. Se pare ca doar spaghetele erau bune, spaghete de care a beneficiat doar Ovidiu, ca mai aveau doar o portie. Inspirat fiind de Garfield, dar si cu o agenda intocmita de acasa ("jur sa ma umflu de pizza, spaghete si lasagna gatite la mama lor") am optat pentru lasagna. Evident ca era la pachet si incalzita la microunde. Asa ca nu am apucat sa gust lasagna ca la "mamma mia" acasa. Probabil ca asa se intampla si cu strainii care isi cumpara conserva cu sarmale si se mira ce ne-o place atat la ele.

Am stins lasagna cu un vin, tot cu agenda de acasa ("jur ca am sa beau la fiecare masa cat am sa am chef, ca sa profit de faptul ca e prima data cand nu trebuie sa conduc") ca nu se stia unde voi ajunge mai tarziu si daca voi mai avea ocazia. Au venit si alti membrii ai clubului, ai altor cluburi, am socializat, Giani le-a propus tuturor sa faca o excursie la Bucuresti cu ocazia Salonului de Modelism Militar, s-au discutat posibile solutii etc. Giani a avut grija sa ne oblige din nou si a facut cinste asa ca pentru el am definit special acest smiley de mai sus, cu numele lui, exprimandu-ne astfel si toata consideratia noastra













S-au facut poze, (m-am bazat pe alexelul ca are aparat mai bun) inca nu le-am primit desi am dovada ca au fost facute:



Dar am avut ispiratia sa o rog pe sotia lui alexelu sa ne faca si cu aparatul meu, "sa am si eu ce arata la Bucuresti":



Giani ne-a propus pentru seara o pizzerie faimoasa, asa ca Rosela (sper ca nu am gresit) fiind singura femeie din club, a primit si sarcina de a face rezervari.