Moson 2015

[Olaf The Viking]

[alexie]

Cand vazui primul calup de foto....parca nu era Moson, parea mai mult un Miskolc.
Acu' cazui in fund, pe ganduri (sau viceversa).

[Olaf The Viking]

Primul calup era de sus, din sala mare. Nu mai aveau loc pentru juniori in alta parte. Ma asteptam sa numeri pozele si sa-mi spui ca lipsesc 75.



























Or fi luate din bazar?

[Olaf The Viking]

Nu mutam la zburatoare:



































































Cica la o catastrofa aeriana se acopera numele ca sa nu dea rau in poze:



Scria ca a lucrat 13 ani la diorama asta.

[Olaf The Viking]

Zburatoare, partea a 2-a:

[alexie]

Abia astept calupul cu sefeuri

[Olaf The Viking]

Urmeaza "vopsite la pensula". Am bagat si eu figurinele alea doar asa, ca sa zic ca am participat.









Nave:











Multe submarine anul acesta si destul de putine vapoare. Magon putea sa loveasca.

















Sectiunea pt. Tibi (Bibi pt. cunoscatori):























Si acum urmeaza "neterminatele" unde i-am pus pe asirieni sa lupte. Cum s-a si vazut in Polonia, sa ataci tancurile cu cavaleria e stupid.













In sfarsit SF-ul. Ca si parere personala au fost destul de putine, acum era momentul pentru atac. Dar Maquis Fighter-ul nu a fost la inaltime.









Si "din hartie":


Am pozat concurenta indeaproape:











Am crezut ca e scratch. De fapt e kit Tamiya, ca majoritatea celor de acolo:















Gata. Urmeaza naratiunea si pozele picante.

[alexie]

Desi a fost sub acoperire n-am putut sa nu remarc faptul ca Bill a recidivat
M-am linistit ca n-am participat in acest an, lasa ca merg la anu' cand o sa fie criza de mesele sf
Sunt pe receptie

[Mihai Cimpean]

Frumoase machete.
Multumiri pentru poze , Alexandre( ai avut de munca , nu gluma) !
Asteptam , cum zicea si Alexie , savuroasa poveste...

[Olaf The Viking]

Bre, domnilor, cum ar veni, daca pot sa va spun asa, iata ca a trecut Alba si eu nu am dat gata nici Mosonul, ca sa zic asa.

Anul acesta ne-am imputinat din pacate. Marele absent, alexie, a avut motive obiective (sau sunt subiective?) pe care le-am cunoscut personal la Alba si care, aparent, au fost foarte intemeiate. Oricum lipsa lui mi-a furnizat material acum pentru vreo doi ani. Cineva sus, sau jos, are un simt al umorului dezvoltat. Imi amintesc cand zicea ca Moson “uber alles”, ca daca e sa aleaga doar o participare pe an, aia e Moson, ca Alba e derizorie deja, etc. Nu aduce anul ce aduce ceasul, mai ales daca e ceas de firma.

Revenind la participanti, pentru deplasare s-a optat schema clasica: patru virgula cinci negrii, mai mult sau mai putin mititei, dar formula inversa. Adica se pleaca dintr-un loc si de acolo se tot aduna participanti pe drum, respectiv din Bucuresti am plecat cu Eduard “109” Badescu, la Sighisoara urma sa schimbam masina cu cea a lui Tibi si apoi sa plecam spre Cluj ca sa-l imbarcam pe Bill.

Mi-am facut calculul destul de prost asa ca am plecat de acasa cam cu o ora mai tarziu decat plecam de obicei. Am mai stat si dupa Edy cam 15-20 minute dar m-am gandit ca recuperez pe drum. Evident ca nu am reusit, pe autostrada am dat si de niste portiuni cu ceata iar langa Brasov am gresit drumul. Era si normal din moment ce acolo drumul e pe camp. Pana la urma tot pe camp am mers si eu dar pe alt drum, paralel.

Zdruncinaturile si mirosurile de ingrasaminte au avut un efect miraculous asupra stomacului lui Edy care a inceput sa dea semne de neliniste. Stomacul, nu Edy. Sau oricum nu de la inceput. Marinimos din fire, i-am propus sa-i dau un castravete acru si ardeiat, sa-i arda intestinele ca sa se invete minte. Neavind nimic de pierdut, poate doar continutul stomacului, Edy a acceptat bucuros.

Am oprit langa un han, care era inchis la ora aia, in plin miros de ingrasaminte. Am desfacut tacticos portbagajul si am cautat muraturile. Negasindu-le, am incercat sa rememorez ce am facut cu ele si cand le-am vazut ultima data. Si memoria m-a ajutat si de aceasta data. Tardiv. Ultima data cand umblasem cu ele le pusesem la subsol pe un calorifer si de atunci nu mai existau alte inregistrari in care sa apara. Dupa cum se stie o nenorocire nu vine niciodata singura. Langa muraturi erau si carnatii, saratelele, etc. intr-un cuvant, absolut toata mancarea mea.

Dar sunt mandru de mine ca am fost puternic, si, in nenorocirea mea, am gasit puterea sa-l imbarbatez pe Edy: “Ba, asta e, le-am uitat, trebuie sa te tii, daca vrei iti dau o gura de Feteasca, altceva n-am”. Cu vinul sunt mai grijuliu din fire, era pus deja in masina. Dupa oprire, care ne-a facut mai mult rau decat bine, am decis sa continuam drumul, am iesit de pe camp in drumul national, dar am tinut-o mai moale in curbe, ca sa nu-i deranjez continutul stomacului si pe la 7.00 am ajuns in Sighisoara. A fost prima data cand am ajuns pe lumina.

Tibi, prevenit telefonic, ne astepta deja cu borcanul de castraveti. Dupa ce s-a intremat, Edy s-a gandit sa verifice integritatea modelelor, prilej cu care s-a facut o sedinta de modelism ad-hoc, sau, la botu’, sau mai bine zis, capota masinii.







Stiti povestea: da-i cu vata, da-i cu servetele mototolite, baga scobitori, etc.

Odata modelismul rezolvat si transferul de bagaje incheiat am purces catre Cluj, am ocolit intersectia de langa catedrala fara de sfarsit, am gasit jumatate de loc de parcare, l-am inglobat si pe Bill cu machetele si bagajele lui si ne-am continuat drumul.

Iesirea din tara a fost fara probleme sau portbagaj deschis, asa ca ne-am oprit in prima benzinarie ca sa se tina Bill de traditie: Unicum cu bere.



Daca el se tinea de traditia lui eu m-am gandit sa ma tin de a mea. Dar cum nu aveam carnati, m-am tinut cu chestii de captura, adica de la altii: chiftele de la Bill, sandvis de la Edy, copane si castraveti de la Tibi.





Dupa masa, ca niste oameni finuti ce ne pretindem, ne-am dus la closet, desi am vazut ca se practicau si alte sporturi.





Mama, ce zoom am la aparat.

Pe drum am sporovait de modelism, de politica, etc. iar discutia, inevitabil, a ajuns la un anumit personaj, care, la una din intalniri s-a infipt sa ia cu ambele maini din machetele si accesoriile aduse de vaduva lui Eduard Olaru. Saraca fata le-a sfintit si le-a adus sa se bucure de ele prietenii lui. Odiosul acesta nu stia cum sa mai adune cu ambele maini tot ceea ce parea nou si vandabil pentru a face cu ele bisnita. O dejectie umana ce mai.

Personajul credea ca la Moson e tot ca la pomana si ca poate face rost de machete aproape pe nimic ca sa le bisnitareasca ulterior. Astfel ca toti cei care plecam am fost sub un tir de telefoane in saptamana de dinaintea plecarii. Doar, doar se poate agata cumva de noi. Eu, scarbit de ceea ce facuse la intalnire, nici nu i-am mai raspuns. Ceilalti nu erau pregatiti asa ca l-au suportat. Pana la urma eram patru oameni care mergeam cu o masina avand locurile reazervate cu patru luni inainte. Nici daca am fi vrut nu am fi avut loc.

Dar pe drum ne-am imbarbatat cu ideea ca poate va renunta daca nu are unde sa stea sau cu cine sa mearga si nu va trebui sa-l suportam si acolo. Mare greseala, dupa cum se va vedea.

Dupa cum spuneam, mai cu un Unicum, mai cu o bere a trecut timpul si am ajuns la destinatie. Am parcat in locul secret, la intrarea din lateral, am descarcat machetele si am purces spre sala de concurs. Desi pe site se anuntase ca inscrierile au loc sambata s-au putut face si vineri, sala deja forfotea de lume.



Eu si Edy a trebuit sa ne facem inscrierea la fata locului, deoarece inscrierile on line s-au terminat mai devreme cu o zi anul acesta.



M-am bucurat ca si anul acesta, ca si anul trecut, am fost intampinati cu gol sau ma rog semi-gol, de data aceasta in partea superioara.



Sau mai precis:



Ulterior Tibi avea sa fie "asaltat" de respectiva care ii tot promitea ca vine si ea la Alba. S-a tinut de cuvant dupa cum ati vazut.

Am pus machetele la locurile lor:





Am aruncat o ultima privire salii:





Am remarcat steagul nostru:



Apoi am pornit spre locul de cazare. Trebuie sa recunosc ca aveam oarece dubii cu privire la cazare deoarece fusese aleasa de Paul Necula, care ulterior s-a razgandit si nu a mai venit. Deci daca iesea prost nici nu aveam pe cine sa ma descarc.

Din fericire cazarea a fost supermisto. La parter era un living urias cu bucatarie si canapele:





Daca ar fi fost frumos afara aveam si acolo un loc de stat:



Ce sa va mai zic, tot confortul:





Locul este la zece minute de centru, nu e nevoie de masina, se poate trece pe un pod pietonal:



Daca nu ploua era chiar o placere:



Prietenul lui alexie a ramas dezamagit, ei doi obisnuiau mereu sa isi faca poze impreuna:



Am fost sa cinam in restaurantul de la un subsol, unde mai fusesem acum cativa ani cu Ovidiu Socaciu, parca tot pe o ploaie:









Baietii au luat gulas, eu am inceput cu deschiderea obisnuita: supa de usturoi, urmata apoi de mancare de gulas cu galuste.

Dupa masa ne-am retras acasa dar nu inainte de a mai ciocni un mic paharel inainte de culcare.