SALONUL INTERNATIONAL DE MACHETE STATICE - ALBA IULIA 2015

[Ovidiu Socaciu]

Imi cer scuze pentru polemica iscata. Sincer nu mi-a trecut prin cap sa studiez chiar si cel mai mic detaliu, asa ca am luat de bune cele scrise, gandindu-ma ca ne-a scapat ceva. Multumesc si pentru clarificari.
Drept urmare, multumesc inca o data ca ne-ati onorat cu prezenta si speram sa ne revedem cu drag si la alte evenimente de acest gen.

[Olaf The Viking]

Stai linistit, îi place sa traiasca periculos. Eu nu m-as fi riscat cu glume de felul acesta stiind ca am machetele la voi.

[Olaf The Viking]

Dar sa nu mai pierdem vremea si sa incepem cu povestea, atat de asteptata si ceruta de zecile de utilizatori ai acestui forum.

Ca de obicei inainte de plecare a trebuit sa rezolv mai multe probleme: actele pentru contabila, serbarea mijlociului cu 2 zile mai devreme, liste cu exponate, nu numai ale mele ci si ale copiilor sau adoptatilor: Ruxanda, Victor, Radu, alexie, Kamikaze.
Plecarea a fost stabilita de dimineata, cei doi, alexie si Kamikaze, au sosit la timp, am verificat de doua ori sa nu uit muraturile si ardeiul, am decis sa nu mai merg pana la firma (asta este deja atipic pentru o plecare de-a mea) unde erau un tricou brodat cu tapir si o camasa. Asa se intampla mereu: cand spun ca nu e graba, mereu se intelege ca pot astepta o jumatate de an, eventual pana cand nu mai trebuie. Dar cum aveam un tricou brodat si pe cele vechi imprimante si deja sterse, m-am gandit sa nu mai pierdem vremea si sa plecam.
Uimitor a fost ca pana la urma au incaput toate machetele si bagajele. Evident ca ne-am intins si pe unul din locurile din spate.



Drumul prin Bucuresti a fost destul de aglomerat, dar pana la urma am reusit sa iesim la autostrada si lucrurile s-au mai asezat. Am optat sa sarim peste oprirea la micii si carnatii de pe deal. Mie mereu mi s-a parut ca acolo e o tiganie lipsita de substanta, asa ca am decis sa mancam la Dada. Dar pana acolo am intrebat intr-o doara si in gluma daca oprim la castru. Mereu vedeam pe drum un indicator catre nu stiu ce castru si de fiecare data ne promiteam ca data viitoare il vizitam. Se pare ca asta a fost data viitoare deoarece alexie, care l-a vizitat asta vara, ne-a indemnat sa mergem ca e aproape. De fapt cred ca asta era angoasa mea: ca merg pana nu stiu unde, pe nu stiu ce drum, etc. Dar de fapt castrul este chiar la 3 minute de mers pe jos de Dada, imediat cum traversezi barajul.









Studiu pentru balamale:



Studiu pentru bolta, va amintiti discutiile:



Dupa ce ne-am satisfacut foamea de cultura a venit vremea sa ne satisfacem si foamea adevarata. Alexie optat pentru ceva usor, ca sa poate intra si ciolanul de la Miercurea Sibiului:



Se stie ca mamaliga nu e deloc satioasa. Kamikaze s-a multumit cu o friptura cu cartofi, care au fost gata chiar foarte repede:



Eu, ca de obicei, am avut o slabiciune pentru omleta. Omleta buna e ca shaorma buna: trebuie sa aibe de toate. Asa ca am luat o omleta taraneasca, dar ca sa fiu sigur am bagat si niste oltenesti, care s-au dovedit a fi pana la urma cabanosi:



Observati rasnita cu ardei care nu m-a parasit nicio clipa, la nicio masa. La plecare l-am ignorat pe batranelul care vindea linguri si cozi de topor si a trebuit sa ne facem singuri un myselfy, cu aparatul foto pus pe capota masinii, deoarece nu era nimeni prin preajma.



Pe drum am dat de niste portiuni unde se circula pe un singur sens, dar nu ne-a deranjat prea tare, ca nu ne grabeam nicaieri. Mai mult ne-au deranjat vestile care au inceput sa curga: hotelul ACR s-a inchis, cu ordin de la Bucuresti. Probabil ca nu avea autorizatii in regula. Asa ca s-a relocat toata distractia la Pensiunea Traiana. De fapt acolo nu e nicio distractie, daca va mai aduceti aminte povestile de acolo. Da, cand ne-au dat afara din sala la ora 11.00 si pe urma, cand ne-am mutat in camera, au venit la usa sa ne faca scandal ca nu pot dormi ceilalti oaspeti.

Dupa ce am rememorat evenimente l-am sunat inapoi pe Mishu sa imi exprim rezervele. Dar acesta m-a linistit: sala nu era disponibila pentru vineri seara, deci nici nu se punea problema sa ne dea cineva afara. Se pare ca era o conventie a politistilor. In schimb am fost asigurat ca gasim noi ceva sau undeva, unde sa stam la povesti. Ce sa va mai zic, m-a convins ca va fi un chiolhan memorabil, cu strigaturi si varsaturi.

Intre timp am ajuns si la Miercurea Sibiului, Dane casca ochii ca urmeaza! Se pare ca inchiderea autostrazii le-a priit celor de acolo, deoarece au deschis si avanpostul de peste drum de hotel.







Insa probabil ca au alt bucatar, deoarece ciolanul nu era chiar atat de bine fiert, nu s-a desprins usor de pe os si parca avea un gust de afumat mai pregnant, care amintea de turcul ala cu multe pravalii: Ali Mentara.

Oricum a intrat, nu a iesit, asa ca am fost pe plus. Inainte sa ajungem la Alba ne-a sunat Dan Magon sa ne intrebe pe unde suntem si sa ne comunice ca daca ajungem pana la 16.45 putem lasa machetele la Muzeu. Sau chiar si dupa, dar le lasam la paznic, nu la etajul doi, la Virgil in birou.

Cu un efort minim am reusit sa ajungem la muzeu la timp si baietii de acolo ne-au invitat foarte politicos sa le lasam "acolo jos, langa usa de la intrare, ca veniti maine inainte de 9.00, inainte sa apara vizitatorii, nu?". Eu stiind de la Dan ca mai bine le lasam sus la Virgil, le-am comunicat ca ma duc pana la el sus sa discut. Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca cel care imi spunea sa le las la intrare era chiar acel Virgil. Atunci nu m-am mai abtinut: "Pai nu ati spus ca daca venim pana la 16.45 le ducem sus? De ce m-ati facut sa ma grabesc degeaba?". Raspunsul a fost pe masura asteptarilor, in graiul molcom, ardelenesc : "No, pai cat îi acum ceasu'?". Eu prompt si la obiect, ca in fata lu' tovarasu' militian: "16.44". Intre timp probabil se facuse fara zece, dar intr-adevar am tras masina in fata la 16.44. "Pai atunci haideti sa le ducem sus."

Evident ca sus nu am beneficiat de birou ci de "in fundul salii, pe masa". Masa era cea care separa zona vizitabila de cea nevizitabila. Deci daca le puneam pe masa, vizitatorii ar fi avut acces la ele. Asa ca le-am inghesuit mai departe de masa, pe jos. Adica daca vor sa umble in ele nu au decat sa treaca de-a busilea pe sub masa. Fiind in Ardeal m-am gandit ca pot sa contez pe moliciunea specifica. Parca si vedeam dialogul intre posibilii hoti: "No, ce-o fi in cutiile celea?", "No, meri si peri." Pardon, vreau sa zic: "No, meri si vezi!", "No, ca nu ma mai bag pe sub masa pana colo, futu-le Dumnezeu de cutii."

Am facut oricum poze la mormanul de cutii, din toate unghiurile, pentru orice eventualitate. Apoi am plecat sa ne cazam la tanti Traiana. Se pare ca nu au invatat nimic de la ultimele evenimente. Adica au incercat ei sa faca mobilierul si podeaua in nuante de voma pentru o mai buna camuflare, dar peretii toti albi au ramas. De aici am tras doua concluzii: fie am sters eu peretii atat de bine ultima data cand am fost, incat nu s-a vazut nimic, fie nu au gasit vinarom in culoarea respectiva.







Ne-am intins cam jumatate de ora sa ne facem siesta, apoi a venit Ovidiu si am plecat la cumparaturi. Se pare ca Mishu gasise un loc convenabil unde putem sta la povesti si sa bem un paharel: la Ovidiu acasa.







Sos de/cu ardei de la Dan, dulceata de ardei de la Crios, se pare ca lumea incepe sa fie constienta de existenta ardeiului:



Alexie si Kamikaze au discutat cu Jack, un prieten mai vechi de-al lor. Mishu m-a facut sa-mi tremure mana de emotie:



Ceva simplu, de seara, paine cu sos de ardei si garnitura de carnat:



Socializarea s-a terminat pe la 13.30-14.00. Nu s-a lasat cu "Sfanta tinerete legionara" si nici cu "Flower of Scotland" deoarece Prejo nu a putut veni de vineri. In schimb, cand am ajuns la pensiune, usa era incuiata asa ca l-am sculat pe meseriasul care ne facuse scandal anii trecuti. Mi-am promis si seara urmatoare sa stau tarziu ca sa-l sculan din somn din nou.

[Olaf The Viking]

Alexie cred ca a imbatranit. A plecat din camera devreme, dar nu m-a sunat la ora 7.00, asa cum avea prostul obicei sa faca. Prin urmare m-am bucurat de somn pana la 9.00-9.30. M-am conversat pe fereastra cu Ovidiu, care ajunsese intre timp in parcare, mi-am facut un dus si am mers curajos sa iau micul dejun. Care dejun era inclus in pretul camerei, care era inclusa in deplasare, gratie AMA si Muzeul Unirii.

Bineinteles la prima intrebare: "Cascaval pane aveti?" am primis un raspuns pe masura obazniciei mele: "Nuuuu, doar ce e in meniu". Care meniu in afara de omleta nu continea decat raciturile obisnuite: branza, rosii, unt, gem. Ba mi se pare ca am auzit o discutie cum ca Kamikaze s-a aventurat la niste carnati sau ceva. Eu, dorind sa ma refac dupa seara grea am optat pentru omleta. Avand o singura pozitie in meniu, mi-am imaginat ca e cu de toate. Nu era cu nimic. Asa ca am bagat paine voiniceste ca sa pot apuca pranzul. Am contactat echipa alexie-kamikaze care erau in deplasare sa scoata bani de la ING-ul de langa Mall, am facut jonctiunea cu ei si am ajuns la Muzeu.

Am constatat ca spatiul era numai bun pentru cate machete adusesem, le-am aliniat, am pus etichete si am inceput sa barfim cu baietii din tara care au inceput sa curga:



Alexie si-a deschis coltul sponsorului: pipete, bisturie, lame de bisturiu, sticlute de toate marimile si culorile, ace, etc.



Pranzul a fost iar ca cadou din partea AMA/Muzeu astfel incat mi-am incalcat legamantul si am calcat din nou in pulberarie. Va amintiti ca ma jurasem ca nu mai pun piciorul acolo.



Scheme si tactici de ignifugare mentala:









Meniul a fost simplu, de post si de cura de slabire: ceafa si cartofi prajiti cu salata. Fiind mai multe portii decat machetisti am impartit portiile in plus dupa principii social-comuniste: fiecaruia dupa nevoi. Asa ca a trebuit sa mananc doua cefe. Ma, daca trebuie, trebuie, datoria mai intai.

Dupa masa oamenii s-au mai evaporat spre muzeu sau spre hotel, eu am ramas cu Prejo si sotia lui. De care sotie, sau mai bine zis, de al carei carnet de conducere, m-am gandit sa profit: adica sa imi iau si eu un vin ca de atata pepsi eram plin. Lista de vinuri este cel putin jalnica. Nu exista vin sub 80 RON. Si este atat de prost organizata (e pe producatori, nu pe soiuri si la fiecare vin ai un pomelnic complet inutil - caracter, an, alcool, etc. - care ingreuneaza degeaba cititul deci implicit comandatul) incat m-am enervat si am cerut din nou Sprite cu bere fara alcool ca sa imi fac un radler, de la Tibi citire.

La un moment dat mi-am dat seama ca lipsea ceva. Eram acolo deja de 2-3 ore si in afara de pretul nerusinat de la vinuri nu se intamplase nimic. Asa ca am devenit foarte ingrijorat, dar si receptiv astfel ca pana la urma Mitocania s-a intamplat. A sosit in persoana unui chelner care a rugat-o pe Laura sa-si inchida mobilul pe care imi arata niste filmulete, pe motiv ca sonorul îi deranjeaza pe ceilalti. De fapt localul era aproape gol si s-a gandit el sa faca pe seful, nu reclamase nimeni nimic. Dar daca eram pomanagii aia care mancasera gratis, isi putea permite sa ne atraga atentia. Chiar daca noi consumam in continuare pe banii nostri.

Spre seara ne-am hotarat sa plecam spre pensiune si am admirat cetatea si noaptea, pe ploaie:





Dupa o halta de ajustare in camera am fost din nou functional si gata de actiune. S-a dovedit ca eram ultimul, ceilalti ma asteptau deja in restaurantul pensiunii:





Sala de sedinte era disponibila dar nu se putea folosi decat pana la ora 11.00. Mai tarziu nu se putea ca trebuia sa stea cineva dupa noi sa goleasca scrumierele. Asta a fost motivatia patronului pe care il salutam si îi promitem ca nu mai calcam pe la el.

Asa ca Ovidiu a fost silit din nou sa-si puna casa la bataie:



Ne-am tratat si cu muraturi de care am fost putin dezamagit ca nu sunt suficient de iuti:





S-a discutat mult, s-au exprimat optiuni politice:



Pana la urma a devenit plictisitor, Prejo plecase, asa ca de cantat nu mai putea fi vorba si m-am inchis in mine ca sa meditez:



Dar nu m-a tinut mult, dovada ca am gasit de cuvinta sa pozez lumea care se uita la ceva, nu mai stiu la ce:



Alexie si kamikaze nu s-au alaturat petrecerii, asa ca pe alexie l-am gasit dormind. Am facut cat mai putin zgomot la intrare , am aprins lumina din baie ca sa nu-i aprind lumina din camera in ochii, etc. Si cand colo, in loc de recunostiinta ma pomenesc pe la 4.00 cu televizorul mergand, cu sonor tare si alexie care butona de zor. Evident nu a gasit nimic si a lasat pe Art Attack. Astfel ca acum stiu cum se face o caracatita, cum i se da cu lipici cu sclipici ca sa-i dea luciul din apa, cum i se dau lumini cu crayola, etc. Intr-un tarziu l-am auzit sforaind si i-am inchis televizorul. Astfel am putut si eu sa imi vad de somn.

[Olaf The Viking]

A doua zi, sau ma rog, de dimineata, din nou liniste, fara telefonul alexian. Astfel ca am lenevit pana la 9.30. A trebuit sa ma scol deoarece mic dejunul era pana la 10.00 si stiam ce reguli stricte are proprietarul. I-am gasit pe toti adunati la masa razand cu subinteles cand am aparut eu. Mi-am dat seama ca s-a profitat de absenta mea pentru a se inocula asistentei tot felul de zvonuri cu privire la anumite zgomote nocturne, dar bineinteles ca s-a trecut sub tacere episodul crayola.

De data aceasta am intrebat daca omleta cu branza nu fac. Tot ce am obtinut a fost o bucata de cascaval varata la mijloc. Nu mi-am facut griji deoarece ma astepta si drumul de intoarcere presarat cu tentatii culinare.

Dupa micul dejun, am eliberat camera si am umplut masina. Care masina, saraca, era deja plina de cutii de carton, deoarece la muzeu cica nu mai este loc si de acum inainte le vom cara dupa noi inapoi.

Uite cum arata un om care cica nu a dormit toata noaptea:





Inainte de a pleca spre muzeu ca sa facem fotografia oficiala:





La Muzeu se muncea. Exista o noua muzeografa, acritura veche a iesit la pensie:



Care noua muzeografa chiar a ajutat:





Prosteala inainte de poza oficiala:



Poza oficiala:



Investitie in arta:



Avantajul e ca daca da rusu' in tara poti lua "opera" cu tine.

Dupa poza oficiala, ne-am dus la chiosculetul cu suveniruri unde am fost interpelat de Dan Anghel care m-a dus in laboratorul lui, la restaurare. Aici sunt adevarate comori: sabii, sulite, zabale, potcoave, arme celtice dar si doua coifuri romane aproape intregi:



Coiful era extraordinar de usor, nu se compara cu replicile care se fac astazi.

Cui de cort roman:



Partea din spate a unui coif:




Cat am stat noi la Dan lumea a plecat asa ca ne-am luat si noi ramas bun si am luat calea Bucurestiului. Oprirea am facut-o la Dada si bine am facut.



Imaginati-va o vreme nasoala, frig, ceata, ploaie:





Cu dusmani pandind la colt:



Si noi stand la caldura cu un gulas, de fapt vreo 2 portii intra in vasul ala suspendat pe suport:





Kamikaze a optat pentru peste cu ciuperci:



alexie s-a desfatat cu carnati cu varza:



iar subsemnatul s-a invrednicit cu o pizza cu 4 feluri de branza:



urmata de clatite cu branza:



Este clar ca merita facut popas acolo de acum inainte. Drumul a fost nasol, a plouat cam tot timpul, a fost si ceata, a fost si ploaie, au fost si cretini care tineau mortis sa depaseasca, sa se bage, etc. Dar pana la urma am ajuns cu bine si acum astept sa vad daca imi soseste vre-un plic cu obisnuita amenda.

[Mihai Cimpean]

Savuros reportaj , savuroase si pozele ( ultimele , mai ales) !
Multumim !

[alexie]

Super, am ras cu lacrimi.

[Bill]

Bravo voua, fain a fost din nou.
Durerea faptului ca nu am putut veni este ameliorata substantial de lipsa, in cronica, a oricarei remarci cu o umbra de regret legat de lipsa mea )))) am sughitat degeaba la Bucuresti )))
Sa ne vedem cu bine la strangere si dupa o saptamana la Miskolc !
Bill

[Dan Dutescu]

Cu un ochi plang si cu altul rad... din pacate nu am putut sa vin la minunata intalnire cu colegii si prietenii de la Alba.... Intotdeauna exista un next time.
Sper sa-mi spal un pic obrazul la ultima intalnire din an, unde voi incerca sa aduc garnitura pentru muraturi.

[Olaf The Viking]

Durerea faptului ca nu am putut veni este ameliorata substantial de lipsa, in cronica, a oricarei remarci cu o umbra de regret legat de lipsa mea )))) am sughitat degeaba la Bucuresti )))

Nu-i adevarat, m-am gandit la tine tot timpul cat am stat la Ovidiu: "Bine ca nu a venit si Bill ca nu aveam loc toti!"

Sper sa-mi spal un pic obrazul la ultima intalnire din an, unde voi incerca sa aduc garnitura pentru muraturi.

Gata, ma duc in beci sa mai bag niste Red Habanero de Megaimage la muraturi.