Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Încă din prima fază a devenit evident că o să fie greu să realizez un postament care să transpună în practică aceste versuri. Am lăsat problema în aşteptare şi am trecut mai departe.
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Am coborât din cutii personajele şi am făcut nişte probe. "Trei turme de miei" nu aveau să fie surprinse în operă, aşa că nu mi-am bătut capul cu ele.
Pentru ciobănei a trebuit să găsesc particularităţi de vestimentaţie:
Vrânceanul a beneficiat de un costum unde reprezentative mi-au părut brâul cu ţinte din cositor şi nădragii cu dungă prefabricată.
Dungile "călcate" le-am realizat din chit iar brâul din foiţă de Pb. Pentru armament am optat pentru un ciocan (zona fiind renumită pentru vin, supranumit şi "sângele voinicului"
).
Ciocanul din chit şi scobitori, vopsire cu metalizat şi sepia Vallejo pentru partea lemnoasă.
Am decis că cei trei trebuie să fie reprezentativi pentru "neamul" lor aşa că fiecare era musai să fie un fel de prinţ-mulgător. Astfel din accesoriile achiziţionate cu ceva timp în urmă
l-am dotat cu o coroniţă. Coiful fiind confecţionat dintr-o cască U.S.A. pusă de-a latul (gen Napoleon) şi completată cu foiţă de plumb.
Pentru un plus de identificare am căutat printre siglele localităţilor din Vrancea până am găsit ceva ce aş fi fost capabil să pictez pe scut (zarurile au indicat Adjudul). Că evident ciocan fără scut nu merge. Materialul pentru scut (pentru toate scuturile, de altfel) este obţinut din jaluzele orizontale (curbura fiind mult prea tentantă).
Pe interior fâşii de furnir vopsit (măcar să valorific ceva din nr.1 al revistei cu corabie). Peste lemn am lipit două foiţe de plumb pentru fixare de brand. Pe exterior trasare cu creion şi vopsire, ulterior punctat argintiu cam pe unde sunt capsele de fixare a mânerelor.
Ungureanul a beneficiat de un suman, pe plastic am scrijelit nişte repere şi apoi cu vopsea am încercat să surprind esenţialul.
Pentru cap am decis să profit de "şalul" ostaşului şi să îl dotez cu cămaşa de zale (cu glugă) prin găuriri repetate în plastic. Capişonul l-am făcut din chipiul unui ofiţer rus (poziţionare cu cozorocul pe spate dar îndepărtarea acestuia). Fiind reprezentantul fostului imperiu am zis că teme "cavaler" îl prinde bine. Evident coroana dar şi un bob de verde cu trimitere la etnicii maghiari.
Arma nu putea să fie decât ceva cu tentă teutonică, o bardă multiplă construită din carte de joc plastifiată şi sârmă.
Pentru un plus de identificare am repetat figura cu blazonul de pe scut, acum Miercurea-Ciuc a fost nominalizat. Scutul realizat prin tehnica descrisă la vrâncean.
Braţul drept a fost fixat pe poziţie şi apoi cel stâng având scutul deja poziţionat pe el.
În coif deja erau găuri trase pentru fixarea coroanei, respectiv a penelor. Explicaţia pentru pene nu este aşa evidentă însă face trimitere (via prin porumb) la vestitele pălării ardelene cu pene de păun. Panaşul fiind o combinaţie tricoloră roşu/galben/albastru dar şi roşu/alb/verde.
Moldoveanul a beneficiat de un port popular specific, cojocul fiind bogat ornamentat dar cu corespondent în realitate (mă rog elementele principale). Asta cu croitoria este destul de complicată (gândul îmi zbura la francezul care face haine din foiţă de ţigară pentru personajele sale 1/35) aşa încât am fost nevoit să recurg la o scamatorie : după îmbrăcare în zona umerilor am pliat materialul. Materialul fiind foiţă de plumb cu tot cu hârtie (hârtia pe post de căptuşeală).
Pentru cap am folosit un basc (tanchist german) şi personajul fiind "ortoman" era musai să fie dotat cu o coroană dublă. Ca armament am decis că furca, coasa şi toporul merg pe zona moldovei..am rămas la coasă. Din carte de joc, sârmă şi scobitoare.
Bonusul cu plusul de identificare a venit nu dintr-o localitate ci din stema regatului. Tehnica identică cu "vrânceana". Panaşul tricolor constituind "picioarele şarpelui".
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,
De aici am reţinut faptul că moldoveanul era mai ortoman.
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,
Până să ajungem la atitudinea oiţei ce refuză mâna de iarbă este musai să vedem treaba cu ovina.
Iar am prăpădit Fimo, scopul fiind să obţin o oaie, dar nu una oarecare. Dacă confecţionarea unei oiţe năzdrăvane şi bârfitoare s-a dovedit peste puterile mele, am pretenţia că am obţinut una "bucălaie" şi "bârsană" adică cu lână lungă şi aspră care îi acoperă din "chip". Pentru confecţionare am mers pe metoda adăugare de şiraguri de cârnăciori. La final, trăgând învăţaminte din incidentul cu copacul fumigenă, am reuşit o coacere "a la cart". Apoi vopsire cu tamiya (strat de bază) şi apoi vallejo şi vopsele de ulei.
Restul strofelor nu mai fac obiectul atenţiei mele, eventual fragmentul:
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Care explică confecţionarea gardului, dar mai avem până acolo.
Revenind la primele strofe, revenim la problema cu postamentul. Picior de plai şi bocca de rai erau prea abstracte pentru a încerca imortalizarea lor. Treptat am ales varianta optimă (în viziunea mea, evident), materialul a trebuit să fie polistirenul deoarece pentru lemn era nevoie de mult talent pentru a nu ciunti graniţele. Oricum nici pentru polistiren nu eram pregătit.
Am procurat un polistiren expandat de 5 cm (pentru pardoseală) şi am apelat la Dan Gârleanu pentru o şedinţă de traforaj. Şedinţa de traforaj s-a transformat în şedinţă de tăiere cu fir de nichelină, eu având un cumul de funcţii : majoretă şi galerie.
Pentru postament am căutat un blat de tocat circular (sau cum zice la etichetă "fund de lemn"). Datorită culorii galbene a materialului, ulterior, a apărut ideea de "mămăligare" a proiectului. Mămăligare care poate fi percepută ca un afront impardonabil de către oamenii mai simţitori, asta pe lângă afrontul adus "mioriţei" dar mi-am asumat acest risc. Am uns marginile postamentului cu adeziv transparent şi am presărat mălai mărunţit suplimentar. Ulterior pentru aspect credibil am tras un strat de future.
Între timp am băiţuit "fundul" şi apoi lăcuire cu future. Din lipsă de "cheş" am utilizat un adeziv aflat prin casă (poxipol) în defavoarea adezivului special pentru polistiren (ăla în amabalaj galben cu nume germanic greu de pronunţat). După ungere a urmat presare şi apoi ornare.
Prima grijă a fost să scap de martorul dramei şi autor colectiv şi anonim : copacul.
Am uns polistirenul cu adeziv spray, am fixat copacul şi apoi petice de iarbă, pietriş şi nisip. După uscare, suflare, periere şi completare.
Abia acum revenim la strofele din calupul de final, pentru ţarcul oilor am utilizat scobitori cu model şi o chestie ornamentală folosită la decorarea buchetelor de flori. A urmat băiţuire, fixare şi "croşetare" iar la final flambarea scamelor.
La final fixarea personajelor în peisaj, cu acestea făcând o simulare pe un blat de probă.
