Fineţuri
Sub denumirea de hârtie abrazivă, hârtie de şlefuit, fiind cunoscut şi sub denumirea de hârtie sticlată (galspair), deoarece prima dată a fost realizat cu granule din sticlă (1843, în SUA, se fabrică şi se brevetează pentru prima dată hârtie abrazivă cu strat acoperitor din sticlă fin sfărâmată), după cum probabil v-aţi dat seama vorbim despre şmirghel. În 1919 firma 3M obţine hârtie abrazivă cu suport rezistent la apă însă ideea de „şmirghel” este cu mult mai veche, în secolul XIII, în China se utiliza un amestec de scoici, seminţe şi nisip lipit pe pergament.
Materialul abraziv, pe lângă hârtie, se găseşte şi pe suporţi de tipul stofă, fibre sau cauciuc. Pânza de şlefuit se fabrică dintr-o ţesătură de bumbac rezistentă şi flexibilă, folosită în mod deosebit pentru şlefuirea pieselor curbe şi este preferată în locul hârtiei deoarece are o durată mai mare de folosire. Comercializarea şmirghelului se face sub formă de foaie, bandă, rolă sau disc.
Hârtia de şlefuit se clasifică în diverse tipuri după grosimea suportului, după natura, duritatea şi granulaţia abrazivului, astfel se utilizează litere de la A la F pentru a indica grosimimea hârtiei (A subţire, F groasă), pe lângă acestea mai pot să apară marcaje, sub formă de litere, care indică natura stratului abraziv : S (sticlă), E (electrocorund), C (cremene), CS (carbură de siliciu), silex, granat, corindon şi magnetit, oxid de aluminiu sau oxid de crom fiind alte câteva materiale folosite la obţinerea suprafetei abrazive (şi care pot apare notate pe spatele foliei de şmirghel cu simboluri ce variază în funcţie de limba ţarii producătoare). Clasificarea se poate face şi în funcţie de aşezarea granulelor (rară sau deasă), ca aplicaţii majore şmirghelul se utilizează pentru eliminarea unei cantităţi mici de material de pe suprafeţe, realizarea unor suprafeţe fine sau eliminarea unui material de pe altă suprafaţă (îndepărtare strat de vopsea veche). Evident că sunt multe firme specializate în producerea foliilor abrazive, deşi personal nu m-a preocupat această problemă, am reţinut Matador, Hermes, Klingspor şi Simdex.
Toată această introducere constituie un preambul pentru clasificarea care ne interesează cu adevărat, aceea în funcţie de granulaţie. Dimensiunea este standardizată (aşa numita dimensiune Grit) şi exprimă granulaţia medie în micrometrii (uM), există două stasuri CAMI pentru USA şi CAPE pentru Europa (pentru ambele litera „P” este urmată de cifre, cu cât numărul este mai mare cu atât granulaţia este mai mică). Consider că a cunoaşte câteva date despre CAPE sunt utile şi totodată suficiente.
Categoria Macrogris cuprinde subcategoriile:
Extra cu P12; P16; P20; P24; P30; P36 – îndepărtarea rapidă a materialului
Grosier cu P40; P50 – îndepărtarea rapidă de material
Mediu cu P60; P80 – îndepărtare pete de lac, primul pas spre finisarea lemnului
Fin cu P100; P120 – finisare lemn natur, curăţare ipsos de pe suprafeţe sau pete de apă
Foarte fin cu P150; P180; P220 – finisarea lemn de esenţă moale
Categoria Microgris cuprinde subcategoriile:
Foarte fin cu P240; P280; P320; P360 – pas intermediar în finisare
Extrafin cu P400; P500; P600 – lustruire lemn
Superfin cu P800; P1000; P1200 – şlefuire de fineţe
Ultrafin cu P1500; P2000; P2500 – şlefuire şi finisare finală
(P40 = 425uM granulaţie; P2000 = 10,3 uM granulaţie).
Legat de utilizarea şmirghelului pentru şlefuire, nu mi-am propus să dezbat acest subiect (nu am nici pregătirea necesară şi nici apetit pentru astfel de temă) dar am să amintesc unele aspecte, în măsura în care are legătură cu machetele iar pentru mine informaţiile respective au constituit adevărate „ trips & tricks”.
Finisarea lemnului
Hârtia se alege în funcţie de specia lemnului şi de felul finisajului, la început pentru şlefuirea brută se foloseşte o granulaţie mai mare, apoi se umezeşte lemnul, se lasă să se usuce şi şlefuirea se face cu o hârtie de granulaţie mijlocie, la sfârşitul ciclului umezire/ finisare utilizându-se o granulaţie mică; umezirea suprafeţei este necesară pentru deschiderea porilor iar obţinerea unei suprafeţe fine presupune multă răbdare în repetarea operaţiunii umezire/uscare/şlefuire. Sensul de şlefuire este pe sensul fibrelor, pentru lemnul de esenţă moale se recomandă o hârtie mai aspră, pentru lemnul de esenţă tare hârtia mai fină. Trebuie avut în vedere că eventuala băiţuire, deoarece baiţul este pe bază de apă, în cazul unei finisări insuficiente poate să ducă la apariţia unor suprafeţe neregulate prin evidenţierea capetelor de fibră de lemn. De asemenea am plecat de la presupunerea că eventualele crăpături şi defecte nu au fost chituite (ceea ce ar necesita o rundă separată de şmirgheluire) în ideea că prezenţa unui nod sau crăpătură mai rupe monotonia postamentului. La final un plus de finisare se poate obţine prin lustruirea suprafeţei cu un ghem din păr de cal, se obţine un luciu deosebit prin eliminarea capetelor de fibră. Ca ultimă idee, să reţinem metoda prin care se poate comasa băiţuirea cu lăcuirea prin utilizarea baiţului în amestec cu Future.
Finisarea şi repararea pieselor transparente
Zgârieturile sau petele apărute pe piesele transparente se pot îndepărta prin folosirea şmirghelului, succesiune graduală a granulaţiei, granulaţie „mare” până se ajunge la suprafaţa „sănătoasă” apoi granulaţie din ce în ce mai fină, toate operaţiunile făcându-se la umed şi cu şmirghel de calitate (suprafaţa şi şmirghelul trebuie să fie umede, cel mai indicat fiind într-un vas cu apă sau sub jet) şi din când în când se îndepărteaza pasta obţinută în urma şlefuirii. Din punct de vedere „machetistic” piesele vizate sunt în mare măsură cupolele, eu nu am aşa ceva dar principiul este acelaşi. În cazul meu am utilizat P200 pentru debut, P400 pentru timpi intermediari şi P1000 pentru finalizare. Nu trebuie să uităm că pentru finisarea de final există paste speciale (polish) şi Future, cu efecte spectaculoase.
Finisare piese din plastic şi zone chituite
Pentru a evita zgârierea suprafeţelor se foloseşte o granulaţie adecvată şi se lucrează umed.
În majoritatea cazurilor şmirghelul trebuie fixat pe o suprafaţă plană, aşa încît suprafaţa să fie şlefuită uniform. Se pot realiza pile prin lipirea şmirghelului, cu prenadez, pe diferiţi suporţi. Eu am preferat să îmi fac un set prin utilizarea unor spatule linguale, dar se pot utiliza beţele rămase de la îngheţată, fâşii de plastic de tipul komatex, cartelă de telefon, ABS etc. Este de preferat ca hârtia abrazivă să fie lipită şi pe muchia suportului (în cazul granulaţiei mici) aceast lucru dovedindu-şi utilitatea în diferite situaţii întâlnite „pe teren”. În cazul în care se crează un set, este important să notăm şi codul Gris, mai ales dacă nu suntem prea familiarizaţi cu acest material. Trebuie reţinut că în comerţ se găsesc seturi de pile pentru unghii, ce folosesc ca abraziv şmirghelul. În situaţiile ce necesită o suprafaţă mai elastică a suportului, cu atât mai mult cu cât este necesară o suprafaţă mare, o soluţie bună o reprezintă roluirea hârtiei pe un „cub” de poliestiren expandat sau extrudat (în funcţie de gradul de „soft” pe care îl dorim).
Scopul acestui articol nu este şmirghelul ca abraziv insă mi-am permis să dezvolt puţin acest subiect pentru a veni în ajutorul celor mai puţin familiarizaţi cu proprietăţile acestui material, dar care , vrând-nevrând, trebuie să aplice un procent de tehnică pentru a ajunge la partea artistică. După ce am aflat câte ceva despre şmirghel, propun să ignorăm utilitatea lui în prelucrare şi să ne concentrăm pe acest material ca accesoriu în diorame şi vignete.
Bunăoară o folie de şmirghel cu granulaţie fină (P1000 – P1200 etc.) se pretează pentru realizarea unor piste extrem de realiste, îmbinarea „dalelor de beton” făcându-se extrem de uşor deoarece la acest nivel de granulaţie tăierea se face cu uşurinţă. Trebuie amintit faptul că tăierea cu foarfece este chiar indicată, această manoperă ducând la ascuţirea lamelor respectivului instrument. Deseori culoarea masei de abraziv are nuanţe de gri, apropiate de culoarea betonului sau a asfaltului, dacă nuanţa materialului nu ne ajută, vopsirea este o opţiune la îndemână. Din punct de vedere fizico-chimic pe şmirghel se poate aplica orice tip de vopsea. Pentru lipirea foliei pe placa de bază, prenandezul este cea mai bună alegere.
Tot în cadrul dioramelor, pe acelaşi principiu enunţat mai sus, se pot obţine străzi şi trotuare (P 150 – P1000), important fiind ca folia să fie perfect întinsă, lucru valabil şi pentru pistă, în urma lipirii. Diferitele marcaje rutiere (linia continuă, linia discontinuă) se pot face cu măşti şi vopsire cu pensula sau aerograful sau se pot utiliza creioane colorate, în funcţie de gradul de apăsare şi insistare putându-se obţine efecte de degradare a marcajului „direct din încheietură”, creioanele colorate putându-şi dovedi utilitatea şi în cazul diferitelor sloganuri (Contador; STOP; Jos Tiranul!).
Rămânând tot la nivel orizontal, în situaţiile în care este nevoie de ceerea unor mici insule de sol acoperit cu pietriş şi vrem să evităm prafuirea ce ar putea să apară în cazul metodelor clasice (fixarea nisipului, pietrişului şi a pigmenţilor), se poate folosi un şmirghel P40 (sau granulaţie mai mare) din care decupăm forma ce ne avantajează. Substratul şmirghelului cu granulaţie mare este un material fibros, aceasta plus stratul generos de abraziv va face tăierea destul de greoaie cu tendinţa de deşirare a marginilor. Totodată marginile groase ale segmentului vor necesita o presare constantă pe durata întăririi adezivului cât şi camuflarea acestor margini pentru integrare în peisaj (evident toate acestea pe lângă vopsirea propriu-zisă a şmirghelului). Folii de şmirghel cu granulaţie mare se pot lipi pe placa de bază şi astfel, după vopsire, se poate obţine o zonă accidentată (arătură, deşert, hamadă) evitănd folosirea nisipului şi problemele ce le-ar ridica această decizie, dar trebuie să avem în vedere că suprafaţa pe care se lipeşte trebuie să fie perfect plană.
Şmirghelul se poate utiliza şi pe verticală, adică putem lipi acest material pe pereţii construcţiilor. Avantajele majore vin din maleabilitatea hârtiei cu granulaţie mică (fie că vorbim de folii sau de „cărămizi”) ceea ce permite atât tapetarea la nivelul colţurilor cât şi a suprafeţelor cilindrice (exemplu: turn sau far maritim). La nivelul pereţilor putem folosi creioanele colorate pentru sloganuri sau graffiti, prezenţa acestor înscrisuri fiind de mare efect dar realizarea pe alte materiale şi cu alte metode nu este la îndemâna oricui.
Nu trebuie neglijat nici potenţialiul reţelei cu proprietăţi abrazive, din aceste plase se pot face garduri sau diferite alte grilaje.
Evident că avantajul oferit de textura acestui material are şi un dezavantaj major, aderenţa prafului. Cum praful se depune peste tot, fiind duşmanul numărul unu pentru acest hobby, dezavantajul poate fi trecut cu vederea.
Dacă am reuşit să evidenţiez polivalenţa hârtiei abrazive, dacă a-ţi aflat lucruri noi sau prin ricoşeu a-ţi intevăzut şi alte aplicaţii atunci scopul articolului a fost atins. Pentru achiziţionarea hârtiei abrazive recomand magazinele cu piese şi vopsele auto, magazinele „metalo-chimice” sau hipermarket-uri de profil.
Bibliografie
Bucur, Nicolae - Atelierul Fanteziei, Ed. Albatros, Bucureşti 1978
http://en.wikipedia.org/wiki/Sandpaper
Articol apărut în TMr4
