Pe şantier

Secţiune rezervată postării de articole, recenzii, tutoriale, etc. de interes general

Pe şantier

Postby alexie » Mon May 13, 2013 9:13 pm

Pe şantier


Nu de puţine ori suntem apostrofaţi pentru faptul că investim prea mult în acest hobby. Dacă în privinţa timpului nu vrem să facem concesii, măcar legat de cheltuieli trebuie să dovedim puţină înţelegere. Mânaţi de aceste sentimente nobile, haideţi să facem o plimbare în jurul gospodăriei poate găsim ceva util, ieftin sau chiar gratuit. În scurt timp ne intersectăm cu o movilă de moloz, „Munţii noştri aur poartă”, printre resturi o placă de culoare albă ne stârneşte curiozitatea. Înarmaţi cu acest obiect ne întoarcem la atelier, pregătiţi sufleteşte pentru o mustrare ce o să conţină şi vechea frază „strângi toate gunoaiele”.
Obiectul misterios se dovedeşte a fi un fragment dintr-o placă de rigips, material de construcţii, în mare vogă pe plaiurile mioritice postrevoluţionare cunoscut şi sub numele de „gips carton”. Nu trebuie să ne preocupe foarte mult care este menirea rigipsului la scara 1:1, noi trebuie să vedem ce beneficii poate să ofere pentru hobby, în cazul de faţă îmi propun să aflu utilitatea la scara 1:35.
Rigipsul se comercializează doar sub formă de plăci (lungime de 2600 mm şi lăţimi ce variază între 1200 şi 3000 mm) aşa încât mai importantă este grosimea acestora şi, din câte am observat, sunt trei grosimi standard: 9,5mm, 12,5mm şi 15mm. Studiind mai bine problema mi-am dat seama că placa nu este albă, culoarea fiind dată de stratul generos de var aplicat pe una din feţe, astfel culoarea „de şantier” poate să varieze în funcţie de gusturile cromatice ale clientului. La origine placa are culoarea cartonului care o înveleşte, fiind de fapt un sandviş cu miezul din ipsos şi feliile reprezentate de cartonul special ce îmbracă miezul, pe cele două feţe dar şi pe muchiile longitudinale, cartonul aderând la placa de ipsos. Rigipsul obişnuit este acoperit cu carton multistratificat, stratul extern fiind de culoare albă. Pe lângă acest tip ordinar există o ofertă de plăci cu proprietăţi mai specializate, de exemplu rigipsul verde (RBI) cu proprietăţi hidrofobe, atât culoarea cât şi impermeabilitatea fiind date exclusiv de cartonul ce înveleşte acelaşi miez de ipsos. Lucrurile diferă în cazul plăcilor de rigips cu proprietăţi ignifuge, la acestea umplutură de ipsos este ranforsată de o reţea din fibră de sticlă. De aceste amănunte trebuie să ţinem cont atunci când utilizăm aceste materiale.



Apropo, la ce putem utiliza acest material ?
Din momentul în care am aflat că placa de gips carton conţine ghips şi carton, instantaneu am tăiat de pe listă avioanele, vehiculele, figurinele, navele şi trenuleţele (deşi într-o mică, foarte mică, măsură se poate considera că m-am pripit) şi astfel singurul domeniu disponibil este „diorame şi vignete”.
Utilizarea primară constă în decuparea unui segment şi folosirea acestuia pe post de bază pentru dioramă, placa este mult mai uşoară decât una similară dar preparată, de noi, din ipsos şi în plus beneficiem de o suprafaţă perfect plană iar cartonul îi conferă o oarecare rezistenţă. Elementele dioramei se fixează trainic şi facil, ştifturile fixându-se în găurile făcute cu minim de efort. Suprafaţa bazei se poate vopsi cu orice tip de vopsea sau se poate încărca cu alte elemente, adezivul făcând priză bună pe cartonul plăcii. Faţă de o bază din lemn prezintă avantaje atât cu privire la greutate, tăiere şi găurire cât şi datorită faptului că pentru integrarea zonelor libere în peisaj este suficient un singur strat de vopsea. Singurul dezavantaj major este reprezentat de rezistenţa scăzută, placa de rigips este casantă şi pot apărea surprize neplăcute. Din experienţă am observat că atunci când o bază crapă, cauza care a generat catastrofa are influenţe nefaste şi asupra „tematicii” dioramei aşa că dezavantajul privind rezistenţa este discutabil. Oricum pentru siguranţă recomand utilizarea rigipsului ignifug, inserţia de fibră creşte rezistenţa şi, de altfel, este singurul loc unde putem utiliza acest tip de rigips. Legat de tăierea plăcilor de rigips trebuie spus că este o manoperă extrem de uşoară, în primă fază se trasează coordonatele apoi cartonul se secţionează utilizând un cutter ghidat de o riglă metalică. În faza următoare cu acelaşi tandem cutter/riglă se secţionează în masa miezului iar ulterior printr-o apăsare energică „la marginea mesei” se rupe placa urmând ca, utilizând cutter-ul, să se secţioneze cartonul de pe partea opusă. Tot pentru secţionări sau decupaje mai sofisticate se poate folosi fierăstrăul de mână, bomfaierul sau chiar pânza de traforaj, netezirea marginilor făcându-se cu un şmirghel fin (care se va încărca extrem de repede).
O utilizare mai demnă pentru acest material constă în folosirea tot ca placă de bază dar cu îndepărtarea cartonului de pe faţa vizibilă şi abia atunci veleităţile acestui minunat material vor fi dezvăluite. Înainte de a amuţi în faţa „veleităţilor acestui minunat material” trebuie spus că îndepărtarea cartonului poate dezvălui şi surprize neprogramate. Suprafaţa „coală de hârtie” poate fi stricată de mici denivelări ale umpluturii (vizibile în cazul suprafeţelor mai mari) sau, mai grav, miezul poate să aibă aspect selenar datorită unor bule de aer prinse între carton şi ipsos fapt ce se traduce prin lipsă de material şi apariţie de caverne. Uneori aceste aspecte chiar ne ajută dar în majoritatea cazurilor este de preferat să nu avem astfel de incidente. Remedierea defecţiunilor se face uşor, planeitatea plăcii se obţine prin şmirgheluire cu granulaţie fină iar plombarea se poate face cu un amestec din praf de ipsos şi aracet şi astfel mă reîntorc la pasajul unde afirmam că m-am pripit recomandând rigipsul exclusiv pentru diorame, în lipsa altui material, praful de ipsos amestecat cu aracet sau cu cianoacrilat (superglue) poate fi folosit pe post de chit pentru micile remedieri de la nivelul machetelor (avioane, vehicule etc.). Problemele fiind remediate mă întorc la proslăvirea rigipsului.
După tăierea plăcii de rigips, cartonul din zona secţiunilor se desprinde uşor astfel încât prin tracţiune se pot desface porţiuni consistente. Restul rămas se îndepărtează prin umezire. La primele utilizări ale rigipsului obişnuiam să îndepărtez cartonul cu degetul umezit, în momentul în care am rămas fără desen papilar pe arătător, am fost nevoit să găsesc o alternativă astfel încât la ora actuală folosirea unei radiere pe hârtia umezită oferă rezultate spectaculoase. Consider că utilizarea radierei în defavoarea şpaclului sau a lamei de cutter este de preferat deoarece avem control total, astfel cartonul poate fi îndepărtat complet sau doar subţiat (în funcţie de necesitate se poate opta pentru lăsarea doar a stratului de adeziv) şi nu există riscul de a afecta suprafaţa plăcii prin zgârieri accidentale. Evident pentru îndepărtarea cartonului verde (hidrofug) răzuirea este metoda optimă.



Placa proaspăt denudată este asemenea unei pânze pe şevalet iar tentaţia primordială este să „pictăm” o stradă, mai exact o stradă din piatră cubică. Înainte de toate trebuie să stabilim poziţia fiecărei componente pe placa dioramei. Odată identificat şi delimitat perimetrul străzii, trebuie să stabilim modelul şi direcţia, modelul reprezentând forma pietrelor din caldarâm (faţeta vizibilă ce poate avea formă pătrată, dreptunghiulară, hexagonală etc. Forma poate fi şi neregulată, în cazul drumurilor pavate cu piatră de râu) iar direcţia este dată de liniile de demarcaţie dintre rândurile de pietre, linii care pot fi perpendicular pe un punct de reper (o latură a plăcii) sau pot forma un unghi oarecare în raport cu poziţia punctului de reper. Totodată aceste linii pot fi drepte sau curbe, în funcţie de modelul pe care vrem să îl reproducem. Spre exemplificare am să aleg o stradă „clasică” din piatră cubică, dimensiunile 1:1 ale pietrei de 10x10 cm, direcţia perpendiculară pe marginea plăcii. Haşurarea plăcii se face uşor şi, datorită dimensiunilor reduse ale pietrei, este de preferat ca operaţiunea să se desfăşoare pe suprafaţa uscată, cu o riglă şi un obiect ascuţit (deseori creionul este suficient, dar putem utiliza o sulă de cizmărie, un ac de seringă, vârf de compas etc.). Se trasează linii paralele, perpendiculare pe punctul de reper, spaţiul dintre linii fiind de 2,85 mm (conform transformării la scara 1:35).



Manopera este generatoare de mizerie aşa încât trebuie să ţinem cont de acest lucru şi, din când în când, să îndepărtăm pulberea de pe zona de lucru, de preferat cu o pensulă lată şi cu păr tare. După trasarea liniilor perpendiculare „orizontale” urmează porţionarea acestora de forma pietrelor cubice, acest lucru se traduce printr-o serie de linii perpendiculare pe cele deja existente, prin aceste traiecte „verticale” se poate urmări obţinerea unui desen asemănător grilei rebus dar, există şi opţiunea de a evita acest lucru, drept pentru care liniile verticale se vor trasa din „doi în doi”, rândul 1 cu rândul 3, respectiv rândul 2 cu rândul 4, de aşa manieră încât lăţimea pietrelor rezultate să fie de 2,85 mm iar modelul obţinut să respecte tiparul „linia de separaţie a două pietre vecine, din rând , să se sprijine aproximativ pe mijlocul pietrei din rândul învecinat” (deci nu „tablă de şah”). După trasarea liniilor verticale se obţine forma brută a străzii din piatră cubică, ceea ce deseori este suficient, dar sunt situaţii când trebuie să finisăm. Deseori în urma trasării apar noi goluri în masa de ipsos, unele sunt binevenite, altele trebuiesc plombate iar altele pot fi camuflate (un ziar, o cârpă, un vehicul etc.) la finalizarea dioramei. În cazul în care grila a ieşit perfect iar nu-i bine (evident în funcţie de mărimea străzii), trebuie intervenit cu un cutter pentru a ciobi aleatoriu unele colţuri şi chiar a scoate unele pietre din pavaj, prin şmirgheluire uşoară şi focalizată se pot obţine diferenţe de nivel între anumite zone sau chiar, individual, între pietre vecine. Unele pietre se pot zgâria pentru a crea impresia de fisură, totul ţine de situaţia din teren şi de imaginaţia modelistului.
O altă variantă mai elaborată duce tot la obţinerea unei străzi din piatră cubică dar, faţă de varianta precedentă unde se înţelege că eventualul trotuar, bordură sau rond se ataşează ulterior, în varianta de faţă aceste accesorii se vor naşte tot din masa plăcii de ipsos. Astfel pe placa umezită (de exemplu tamponarea zonei cu o bucată de vată îmbibată în apă) se vor efectua degroşări prin răzuire, în zona străzii, o diferenţă de nivel de 2-3mm fiind suficientă pentru o bordură sau trotuar, pe zona răzuită urmând să efectuăm haşurarea şi restul de operaţiuni ce duc la obţinerea pietrei cubice. Ar mai fi de adăugat că placa ignifugă trebuie evitată, haşurarea fiind riscantă, ce să mai vorbim de răzuire (cine a venit în contact cu fibră de sticlă ştie de neplăcerile ce le poate cauza acest material şi fac referire la banala vată din fibră de sticlă), înainte de răzuire zona intactă va fi delimitată prin tăiere (adâncimea tăieturii fiind dată de grosimea stratului ce urmează să fie eliminat) cu un cutter astfel încât materialul răzuit să nu antreneze şi porţiuni din zona ce trebuie păstrată intactă. Trebuie să ne aşteptăm ca răzuirea să descopere noi bule de aer. Degroşarea se poate face cu un şpaclu, cutter obişnuit sau lamă trapezoidală de cutter sau chiar cu şmirghel dacă hotărâm să păstrăm placa uscată. După răzuire, în vederea haşurării, este indicat să aşteptăm uscarea plăcii, în caz contrar procentul de pietre ciobite va creşte alarmant.



Tot la nivelul bazei de dioramă putem reproduce, prin zgâriere, modelul unui mozaic cu desene variate însă acest material are anumite limite aşa încât trasările sofisticate, cu multe linii curbe şi piese mici, trebuie evitate.
Pentru a afla altă utilizare pentru placa de ipsos trebuie să ajungem la un eşalon superior, adică să ridicăm placa la verticală şi să o folosim pe post de perete de clădire, prelucrarea nu diferă foarte mult de manoperele ce s-au făcut pentru piatra cubică. În cazul peretelui trebuie îndepărtat cartonul de pe ambele feţe, evident în funcţie de situaţie îndepărtarea se face total sau parţial (pe faţa exterioară porţiuni de carton subţiat pe post de tencuială, pe faţa internă cu rol de tapet sau zugrăveală coşcovită). Decuparea nişelor pentru eventualele ferestre sau uşi se face cu un cutter, fierăstrău sau pânză de traforaj. Se pot face colţuri de clădire prin unirea a două plăci, fixarea făcându-se cu ştifturi şi adeziv (prenadez, aracet, cianoacrilat, silicon etc.) aceiaşi metodă fiind optimă şi pentru fixarea peretelui pe baza dioramei.
În funcţie de ceea ce vrem să reprezentăm (castel, imobil din cărămidă, panouri de bloc sau bojdeucă din chirpic) va diferi şi „desenul” de pe faţa exterioară astfel în cazul unui perete de castel sau biserică blocurile de piatră vor fi mari, rosturile mai late, eventual pietrele rotunjite pe muchii, aspectul de bloc cioplit se poate reproduce prin înţepări cu un vârf metalic pe faţada peretelui (evident evitând înţeparea pe rostruri) sau şmirgheluirea uşoară cu o granulaţie mare. Ruina unui imobil din cărămidă poate să cuprindă o înşiruire de straturi, tencuiala intactă şi degradată (straturi de carton sau degroşarea zonelor limitrofe), cărămidă (procedând ca în cazul pietrei cubice, cu amendamentul că liniile orizontale vor fi paralele cu solul iar aranjamentul „tablă de şah” este exclus). Panoul de beton poate să prezinte tencuială intactă, tencuială măcinată (înţepare cu vârf de cutter), beton intact sau beton deteriorat cu armătură vizibilă sau nu. Pentru bojdeuca din chirpic, un strat de silicon sau mastic „măturat” cu o pensulă sau amprentat cu şmirghel rezolvă problema.






În toate cazurile trebuie ţinut cont că muchiile necesită prelucrare, şmirgheluire şi vopsire neutru pentru senzaţia de continuitate a clădirii (când peretele se termină în buza plăcii de bază) sau continuarea degradării atât pe muchie cât şi pe marginea internă a peretelui (o cărămidă vizibilă pe faţa externă va avea delimitare şi pe muchie dar şi pe faţa internă a peretelui). Legat de prelucrarea feţei interne, în mare parte acest lucru se face prin vopsire, dar există şi varianta de a lipi stinghii de lemn sau furnir (cu prenadez) şi astfel obţinem un frumos lambriu sau tranşee ranforsate.
Înainte de vopsire suprafaţa trebuie să fie uscată şi eventualul praf de ipsos îndepărtat prin periere şi suflare. În funcţie de destinaţie, o suprafaţă lucioasă şi totodată rezistentă se poate obţine prin aplicarea unor straturi succesive din lapte de aracet sau future, sau putem profita de suprafaţa absorbantă prin utilizarea vopselelor pe bază de apă şi obţinerea unor efecte de culoare. Ca regulă generală primul strat va fi de nuanţă închisă (pentru evidenţierea rostrurilor), apoi prin tehnici de drybrush şi wash-uri se pot realiza efectele urmărite. Pentru faţa internă, acest material oferă opţiuni multiple, de la o simplă zugrăveală până la fresce şi basoreliefuri. Cu ajutorul unui creion cu mină moale se pot face diverse desene sau se poate transfera un desen prin coală de indigo sau tipar înţepat. Ulterior zgârierea sau sculptarea fiind posibile iar vopsirea putându-se face cu creioane colorate, carioca, tempera, guaşe, acrilice, email sau uleiuri.



Pe lângă utilizarea ca placă de bază sau perete, rigipsul se poate folosi pentru realizarea bucăţilor de moloz sau a stâncilor, ruperea bucăţilor de ipsos se poate face cu păstrarea intactă a uneia din feţe ceea ce permite integrarea mai uşoară în peisaj dar şi fixarea solidă datorită „tălpii” plane a piesei. Pentru obţinerea de stâncă cea mai rapidă metodă constă în aplicarea de tuş negru, amestec cu apă sau cu future, proprietăţile hidrofile ale ipsosului făcând restul de treabă.
După cum se poate observa, rigipsul are ceva potenţial machetistic, o scenă urbană putându-se realiza exclusiv cu acest material şi, în plus, este uşor. Uşor de procurat, uşor de prelucrat.



Vă urez să aveţi spor la „plimbare” şi la prelucrare.
Articol apărut în TMr3

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2243
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Return to Tehnici generale

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron