Fierăstrău ultrafin home-made

Secţiune rezervată postării de articole, recenzii, tutoriale, etc. de interes general

Fierăstrău ultrafin home-made

Postby alexie » Tue May 14, 2013 10:41 pm

Intro


De când mă ştiu (practic din 1969) am fost atras de lucruri mici, minuţioase. Pe de-o parte, poate nu a fost bun lucrul ăsta, pentru că nu m-am ambiţionat niciodată sa realizez lucruri mari (SUV, vilă, nevastă mare, chestii din astea “importante”). În schimb destinul meu m-a dus pe un drum al minuţiozităţii împletite cu frumosul. În 1995 am terminat o (mică) facultate de restaurare pictură – obiecte mici şi frumoase.
Dacă ar fi să vorbesc de începuturile modelistice ar trebui să povestesc de trenuleţe redegiste şi machete poloneze pe la 12 ani, însă machetism cu adevărat am început a face prin ’93, când un prieten voia să arunce niste machete nevopsite pe care eu le-am luat şi le-am vopsit cu uleiuri de pictură. Rezultatul a fost aşa de impresionant (şi pentru alţii şi pentru mine) încât m-am simţit încurajat să continui.
Am început cu avioane şi am derapat ulterior spre tancuri, camioane, (sub)marine, SF-uri şi în cele din urmă figurine.
Cred că în machetism, m-au atras provocările, poate de aceea m-am şi cantonat în 1/72. Având o gândire predilectă în imagini, am vrut să îmi reprezint fizic lucruri care mi-au plăcut cred, întotdeauna. Faptul că am fost pasionat (şi mai sunt) de biologie, chimie şi pictură, m-a ajutat de multe ori în hobby-ul ăsta.
În clipa de faţă locuiesc într-un apartament mic dar frumos, alături de o soţie mică dar frumoasă, un copil mic şi frumos şi o soacră, împărţindu-mi timpul între pictură, restaurare, machetism, copil şi.....Timp liber, când cotrobăi prin diverse stufărişuri după ştiuci, şalăi şi alte specii, răpitor de mici şi frumoase.
Dacă am făcut bine sau rău în acest hobby, mult sau puţin, o să zică probabil alţii, şi eu promit să nu mă supăr.
Pute-ţi vedea lucrările mele aici:
http://s976.photobucket.com/albums/ae24 ... Ungureanu/
Sper să mai fac încă multe, cât m-o mai ţine răbdarea şi vederea, pentru că stocul de kituri e destul de mare şi divers.

Fierăstrău ultrafin home-made


În multe locuri (din astea virtuale) s-a vehiculat ideea că această invenţie mi-ar aparţine. De fapt, eu nu am nici un merit, decât acela că am popularizat şi cu alte ocazii soluţia tehnică care ulterior a primit porecla de “dispozitiv Wurger”.
Mie mi-a reamintit altcineva de ea, şi dacă mă căznesc un pic, mi-aduc aminte că am mai văzut-o la un club de modelism din Comarnic, într-o vacanţă de vară, pe când eram mai mic şi la trup şi la ţinerea de minte.
Ideea s-a născut probabil din necesitate în spaţiul bogat în idei dar sărac în oferte al Pactului de la Warşovia. Nu am găsit până acum o pânză de bomfaier aşa de subţire.
Pe scurt, este vorba de modificarea unei lame de bărbierit din cele model vechi (nu are nici o legătură cu vechimea lui Wurger), după cum urmează:

- Se pliază longitudinal lama cu atenţie să nu vă scurtaţi degetele. De cele mai multe ori, plierea duce la ruperea oţelului. Dacă nu se rupe, e cazul să vă puneţi întrebări asupra calităţii “oţelului”;

- Se elimină prelungirile rămase prin rupere cu un patent;

- Se alege din rezervele proprii sau din altă sursă, o tablă de 0.5 din care se decupează o bucată ceva mai lungă decât lungimea lamei, pe care o formăm prin pliere. În eventualitatea aplicării unui mâner, se poate lăsa un apendice de tablă mai lung ce va putea fi rulat, ca în imaginile de mai jos;

- Lama se introduce în suportul de tablă, care apoi se presează cu o menghină sau cu un patent. Se poate asigura ansamblul cu cianoacrilat sau araldit.

- Cu un cutter mai greu sau un cuţit ascuţit se bate apoi tăişul, ţinând lama la un unghi oarecare faţă de axul tăişului. Nu recomand 900 şi o să vedeţi imediat de ce.

- Se întoarce apoi lama şi se bate la acelaşi unghi pe partea celalaltă. Fierăstraiele au în general ceaprazul calculat pentru a tăia într-o singură direcţie (dute-), cealalta direcţie (vino-) fiind neeficientă. Asta e valabil la fierăstraie mari la care lucrul mecanic continuu ar obosi mâna utilizatorului. Aici fiind vorba de o dimensiune foarte redusă, acest amănunt nu mai are relevanţă. Deci fierăstrăul obţinut de noi va avea dublu-ceapraz şi ca atare va fi eficient pe ambele curse – de împingere şi de tragere.


Nu vă preocupaţi de echidistanţa dinţilor rezultaţi. O să taie oricum.
Faptul că se face aşa uşor şi că dintr-o lamă se pot obţine 2 fierăstraie (unul de toată ziua şi unul de duminică), face ca scula să fie de “unică” folosinţă (mai precis disposable).


După finalizare, puteţi testa lama pentru a vedea dacă tăietura e fină şi eficientă.



Aplicabilitate:

- Despărţirea cupolelor din plastic transparent la avioane (parbrizul de partea mobilă).
- Decuparea cupolelor vacuuformate;
- Ori de câte ori aveţi de despărţit două piese şi nu vreţi să pierdeţi material (pentru a putea folosi piesa în acelasi loc de unde a fost decupată – ex.: o uşă):
- Pentru desprinderea unor piese foarte fine de pe culee.
- Conform legendei, puşcăriaşii reuşeau în câteva şedinţe să-şi taie lanţul de la cătuşe cu “dispozitivul Wurger”. Nu se ştie niciodată.

Variante:

- Puteţi utiliza lame de la aparatele cu lamă dublă de unică folosinţă, mai vechi ca model. În interior lamele sunt suficient de late pentru a le putea prinde într-un mâner de tablă. Totuşi este bine să lăsaţi cât mai multă lamă liberă pentru a putea pătrunde mai adânc în tăietură.
- Am fost destul de norocos să găsesc în talcioc acum câţiva ani, un brici de unică folosinţă. Are avantajul că lama e mult mai lungă, are un mâner “de lux” şi protecţie de plastic pe lamă. Ochii mari, poate mai vedeţi pe undeva.


Recomandări :

- Atunci când atacaţi plasticul transparent, marcaţi în prealabil tăietura cu un marker negru. Cum markerele cu xilen au fost scoase în afara legii, cele actuale care sunt inscripţionate “permanent” se şterg cu alcool izopropilic sau chiar cu spirt medicinal. Marcarea uşurează în acest fel urmărirea gravurii dintre cele două părţi şi tăietura în sine (cât e de adâncă, dacă e dreaptă, dacă e …de vreun fel).
- E de preferat, acolo unde se poate, să porniţi tăierea pe una din suprafeţele plane, de-a lungul gravurii pentru un bun ghidaj (asumăm că gravura kitului e corectă şi dreaptă);
- Periodic puteţi reface ceaprazul (maxim de 2 ori cred). De fapt ceaprazul taie şi nu tăişul propriu-zis.
- Dacă doriţi să vă tăiaţi cătuşele la vreo ocazie festivă, consultaţi în prealabil legislaţia în vigoare. Cătuşele spiritului pot fi tăiate doar cu gândul (bun).

Spor la modificări ! (asta nu e recomandare ci ordin)

Autor Călin Ungureanu

Articol apărut în TMr3

Recapitulare





Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://hobbyban.blogspot.com/
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2540
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Constanța - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Return to Tehnici generale

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 3 guests

cron