Ronald (Ron) Volstad

Secţiune rezervată postării de articole, recenzii, tutoriale, etc. pe teme istorice

Ronald (Ron) Volstad

Postby alexie » Sat May 11, 2013 9:49 pm

Ronald (Ron) Volstad


Oricine interesat de modelismul militar, a avut măcar o dată în mână o cutie cu produse Dragon şi a admirat desenele de pe cutia de ambalaj. La o vizionare mai atentă a ilustraţiilor, semnătura Volstat iese îin evidenţă. Ronald Volstad este artistul care impresioneză. Activitatea sa include 33 de volume publicate de editura Osprey precum şi alte lucrari de mare inspiraţie.

Dedicaţia asupra detaliilor, documentarea riguroasă precum şi execuţia îngrijită a ilustraşiilor sale face ca arta sa să sa fie una dintre cele mai populare surse de inspiraţie pentru modelişti.
Ronald Volstad s-a născut în provincia Alberta, Canada şi tot aici îşi desfăşoară activitatea (domiciliat in capitala provinciei, Edmonton). Este unul dintre cei mai buni din domeniu, desenele sale atrag atenţia prin precizia execuţiei, grija pentru detalii şi integrarea perfectă a personajelor în peisaj, în cazul graficii de pe cutiile de kit sunt rare situaţiile când numele kitului nu se ghiceşte din ilustraţie. Influenţat de unchiul lui, care a luptat în WW2 în cadrul regimentului Calgary Highlanders, Ron este un autodidact. Dupa terminarea liceului, în anul 1967, nu a mai urmat nici un fel de curs de specializare dar talentul, soarta şi continua perfecţionare l-au făcut ceea ce este acum.

În ultimul an de liceu, Edson High School promoţia 1967, a participat la un proiect cultural cu ocazia centenarului formarii confederaţiei Canadei (o lucrare murală, care, şi azi împodobeşte clădirea liceului) ceea ce i-a adus o bursă la un colegiu de artă (Alberta College of Art) cât şi o ofertă de a se angaja la un post local de televiziune, în departamentul cultural. Din cauza unor probleme familiare şi dezămagit de industria grafică profesionistă, Ron nu poate onora aceste oferte aşa încât următorii 12 ani şi-i petrece într-o rafinărie, activitate ce a implicat muncă grea în condiţii vitrege (săpat, noroi, temperaturi scăzute, mizerie etc.), ulterior v-a afirma că aceea perioadă l-a ajutat să înţeleagă mai bine condiţiile vitrege în care s-au desfăşurat ostilităţile pe frontul de răsărit.

În timpul liber continuă să deseneze, iar în anul 1970 îi sunt publicate câteva desene (într-o revistă automobilistică canadiană şi intr-o revistă de modelism americană). Doi ani mai târziu, la vârsta de 22 ani, trimite câteva dintre desenele sale către o publicaţie de istorie militară (Squadron Signal Publications) primeşte un răspuns pozitiv drept pentru care se deplasează la Vancouver pentru a discuta cu editorul. Astfel apare primul rezultat al colaborării “Fallschirmjäger in Action”, până in jurul anului 1980 a continuat să ofere ilustraţii pentru Squadron, ulterior au apărând “German Infantry in Action” şi “Waffen SS In Action”.
În 1973 Osprey Publishing, printr-o scrisoare, se arată interesată de Ron, eşantioanele trimise de acesta deschid drumul unei noi şi prolifice colaborări. Pentru a putea respecta termenele limită impuse de publicaţie artistul lucrează foarte mult, exploatând la maxim timpul liber dar chiar şi aşa nu poate respecta cu stricteţe termenul de livrare. De mare ajutor este susţinerea de care se bucură în sânul familiei, Carol Volstad, soţia lui îl susţine în această aventură şi în deciziile ce au urmat. La un moment dat, Ronald a trebuit să renunţe la vechiul loc de muncă, devenind artist liber profesionist şi urmând ca să trăiască din desenele făcute. A fost o alegere potrivită, munca era bine plătită dar nu i-a fost uşor. Minim 12 ore pe zi petrecute în faţa planşei, treptat artistul renunţă la folosirea creioanelor în favoarea guaşelor apoi utilizează acrilice, trecerea de la o etapă la alta s-a făcut în ani de zile. Perfecţionarea metodelor şi elaborarea unor tehnici care să îi facă munca mai uşoară şi totodată să crească calitatea produsului l-au preocupat permanent pe artist, acest lucru fiind vizibil dacă facem comparaţii între opera sa timpurie şi ultimele realizări care poartă semnătura VOLSTAD 10. Şi astfel în peste treizeci de de cărţi Osprey apare munca acestui mare grafician canadian. In timpul colaborarii cu Osprey, i se ofera de catre postul de televiziune pentru care mai lucrase, o colaborare ca desenator în curţiile de judecată; o munca ocazioanală, bine platită dar care intra de multe ori în conflict cu termenele de livrare pentru publicaţia Osprey. Pentru ca acestă activitate îl ajuta să-şi îmbunataţească tehnicile de desenare, acceptă şi pentru urmatorii 3 ani este prins in aceasta dublă activitate. Ultima lucrare pentru Osprey este “Armies of the Gulf War”, publicată in 1993.

Începând cu anul 1987 acesta incepe colaborarea cu prolifica firmă Dragon, ca urmare a colaborării la ora actuală cred că sunt undeva în jurul a o sută de produse care poartă celebra semnătură VOLSTAD. Primul rezultat al colaborării s-a concretizat prin setul “Israeli Paratroopers“. Munca lui Ron implică un procent generos de cercetare, el considerându-se în primul rând istoric şi abia apoi grafician, în timp s-a format o relaţie de colaborare între artist şi firma Dragon, este de aşteptat să fi existat oarece frecuşuri şi compromisuri până la gasirea formulei ideale “de comunicare”, cert este ca Ron a rămas ferm pe poziţie în privinţa reproducerii cu fidelitate a realităţii, calităţile sale au făcut să devină o rotiţă indispensabilă în proiectul Dragon.

Contrar aşteptărilor, desenele pentru seturile Dragon, care includ pe faţă ilustraţia şi pe spate detalii ale uniformelor şi ale echipamentului, sunt create cu mult înainte de realizarea matriţelor propriu-zise.
La detaliile privind armamentul şi accesoriile Ron are libertate mare de acţiune, în privinţa subiectelor alese sunt mai mulţi factori care interacţionează: sugestiile venite de la firmă (în mod oficial majoritare), variantele proprii, sugestiile venite din partea colaboratorilor (în timp artistul s-a înconjurat de oameni cu aceiaşi pasiune fiind conştient că o bună calitatea vine din diversitate) permanenţi sau din partea celor cu care corespondează.

Fiecare kit trebuie să fie bine echilibrat, pe de o parte acurateţea istorică, pe altă parte strategia de marketing. În medie Ron alocând circa 140 de ore pentru realizarea desenelor pentru un kit a cărui tematică a fost stabilită, incluzând şi perioada de cercetare.
O primă etapă este reprezentată de “o schiţă rapidă de cerneală” pe care o livrează pentru a fi inclusă în calalogul anual, ulterior schiţele detaliate precum şi desenele ce cuprind schema echipamentului sunt trimise, alaturi de paginile cu notiţe, către firmă.
Sculptorul, pe baza acestor referinţe, realizează un master pentru ca mai apoi matriţele să fie realizate cu pantografele. Într-o etapă următoare desenele de pe spatele cutiei sunt colorate de graficienii din Hong Kong iar artistul se ocupă de realizarea ilustraţiei pentru faţa cutiei. Seriozitatea şi talentul au făcut ca desenele sale să devină material de referinţă, inclusiv pentru concurenţă, în special pentru firmele care lucrează în răşină, în faţa acestor “plagiatori” artistul nu a întreprins nici un fel de demers serios şi nici nu pare să aibe intenţia.

Artistula a avut mici colaborări cu alte firme (Warriors Scale Models Inc.), lucrează la un proiect dedicat patrimoniului militar Canadian, o operă în trei volume dedicată evoluţiei armatei canadiene pe parcursul ultimelor două secole (două dintre volume au fost finalizate), printre picături construieşte modele pasionat fiind de implicarea Canadei în WW2, continuă să ilustreze pentru Dragon şi nu sunt semne că această colaborare ar putea înceta din alte motive decât cele dictate de vremelnicia oricărei fiinţe.
Este posibil ca un efect pozitiv asupra carierei sale să fie datorat şi climei specifice continentului Canadian, perioada mare a anotimpului alb reprezentând un aliat pentru cei care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu.

Astfel influenţa lui Ronald Volstad în domeniul care ne pasionează este extrem de mare (în ciuda modestiei şi a lipsei de informaţii în ceea ce priveşte persoana sa) şi ea v-a continua să-şi arate roadele, sper, mult timp de acum încolo.
http://www.sixtharmygroup.com/portal/cpg/displayimage.php?pos=-757

Contact:
Ronald Volstad, 31 Master's Green Estates, 3221 la 119 Street, Edmonton, Alberta, Canada T6J 5K7.
http://ronvolstad.com/index.html
https://www.facebook.com/ron.volstad

Bibliografie selectivă:

http://forum.axishistory.com/viewtopic. ... 8&t=142801
http://www.ospreypublishing.com/authors/Ronald_Volstad
http://www.panzergrenadier.net/forum/vi ... f=6&t=6892
http://www.dxpo.com/dx/06/showoverview.asp

Activitate, eşantioane:




Articol colectiv (Zeno Mladin şi Lucian Miloşan) apărut în TMr2

Image
"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2168
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Return to Articole istorice

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron