CASCOVID

Orice tip de machete care nu se incadreaza in sectiunile anterioare - SF, feroviare, etc.

CASCOVID

Postby alexie » Mon May 04, 2020 10:31 am

Cred că sunt mai bine de doi ani de când, ca o furnică, strâng gunoaie materiale pentru un proiect oniric, acum pot spune „Noroc cu COVID 19”, pandemia ce a făcut posibilă demararea proiectului.

Ca orice autoizolare care se respectă, s-a ajuns inevitabil la „Curățenia Generală”, cu această ocazie am dezgropat nu mai puțin de două sacoșe tip Carrefor pline ochi cu materiale. După o sortare acerbă am reușit să reduc cantitatea de material didactic la doar trei sacoșe de rafie, pentru a evita conotațiile medicale și a salvarea aparențele am decis să trec acest proiect în capu` de la listă.
Image
Apropo de „Capu` ” am dedus că nu sunt bun pentru Bărbierul din Sevilla, adică ceva voce s-ar mai găsi dar nema frizerie. Inițial am dorit „să iau din vârfuri”, apoi gen „chică punk-ist”, am experimentat un „ca pentru școală” finalizând după chipul și asemănarea autorului :(
Image
Degeaba am îndepărtat elasticul ochelarilor de înot, perioada de expunere la soarele dobrogean a activat oarece teorii darwiniste. În scurt timp s-a detașat un campion, o cască de motocros. Pentru a deveni eligibilă s-a renunțat atât la cozorocul specific cât și la protecția de barbișon.
Image
Pentru a crește potențialul defensiv am adăugat o protecție de la o veche cască de hochei.
Fiind din leatul fanilor „Haiducii lui Șaptecai” îmi vine greu să recunosc faptul că am apelat la alde Marvel, însă masca lui Max Steel a părut cea mai bună alegere (și nu fac nici un fel de apropo la Adonisul din foto).
ImageImage
În mod tradițional o îmbăiere în Triumf n-are cum să dăuneze.
Image
Image
Eliminarea ochelarilor a dezvăluit adevărata personalitate a Alexandrei Stan, aici fiind și momentul în care vă dezvălui intenția de a interveni pe acest chip efeminat în încercarea de obține un badass postapocaliptic. Căci da, la finele acestui laborios proiect intenționez să obțin o cască care să surclaseze pe alde Mad Max.
Image

Odată ce s-a deschis cheful pentru reparat (vezi ascultă Appetite for Destruction), casca nu avea cum să scape. Dezasamblare, cosmetizare, îndepărtate autocolante, sablare plus o sesiune de croitorie.
Image
Image

Image
Ulterior banalele șuruburi au fost înlocuite cu sisteme elaborate iar elasticele s-au retras în favoarea metalelor.
Image
În semn de adânc prinos de recunoștință, deoarece deduc faptul că soarta fotbalului = soarta omenirii post-pandemie, am înfiletat o serie de crampoane căci „Trebuie să ne cramponăm de viață”.

Image
Dar despre ce este vorba în cele ce urmează ? Da, este despre protejarea urechilor cu ceva accesorii de ceas și lansarea informației că Steel (pe lângă faptul că este Max) este și tare-n coadă.

Trebuie să fiți conștienți de faptul că Apocalipsa o să capete unele note personale,în funcție de regiune astfel că în zona sud-estică merge presărată puțină Șeherezada.
Image Image
Înainte de a trece la următoarea etapă trebuie să fac o declarație de intenție. Bunăoară, îmi doresc ca la final de proiect, să obțin o cască așa de ruginită încât posesorul să poată alege între un tetanos garantat și o asfixiere cu noxe incerte.

Deoarece proiectul a început să capete contur și accesoriile continuă să se adune am luat hotărârea (dureroasă) de a face o pauză. O pauză în care se dezasamblează tot până la punctul inițial și se aplică vopseaua de bază pentru o rugină sănătoasă. Zis și făcut.
Se poate observa izolarea cu scotch de hârtie cât și aplicare unei vopsele verde-ecran-iredentist.
ImageImage
După uscare și reasamblare, peisajul aduce mai mult a Epocă Victoriană și divă corijată.
Image

Image
Image

Nu putea să lipsească un tribut în amintirea (nu neapărat că-i 1 Mai) zecilor de Sleepless in Seattle Vama Veche.
ImageImage
În partea stângă a măștii am montat un filtru de aer, iar pe lateralele căștii am montat niște dispozitive de monitorizare a cefei.
ImageImage
Deși d.p.d.v. cronologic nu-i tocmai corect, mă grăbesc să vă anunț faptul că pe emisfera dreaptă au fost ceva probleme. Camera de luat vederi s-a rupt iar încercarea de a extrage segmentul, cu ajutorul unei pile, s-a dovedit complet neinspirat, vârful pilei rămânând captiv.
ImageImage
A urmat vopsirea și fixarea tubulaturii, ulterior (pe lângă sigla cu motor) am montat un alt filtru de aer (dintr-un cercel de plastic).
Image
În plin avânt am realizat faptul că plasticul tubulaturii nu este un mediu propice pentru aplicarea de vopsea și astfel mai devreme sau mai târziu am să fiu martorul unei năpârliri generalizate.

Toată rețeaua de oxigenare s-a demontat, s-a curățat și apoi s-a bandajat în leucoplast. A urmat o nouă sesiune de vopsire și o alta de asamblare.
Image

ImageImageImage
Operațiunea „Bal Mascat” este abia la început, pe măsură ce lucrurile avansează am să revin pentru consemnarea evoluției.
CA30.jpg
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://mewe.com/group/5c46d56bf06c932db44bbd5a
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2397
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Re: CASCOVID

Postby alexie » Thu May 07, 2020 11:07 am

A fost o perioadă propice pentru împodobit bradul și acum îmi vine cam greu să identific toate „globurile”.
O curelușă pentru ceafă a fost necesară deoarece greutatea dispusă preponderent pe prora poate pune eroul cu botul pe labe (la propriu). De o parte și de alta a căștii (pe armătura metalică...aia de hochei, bre) am montat câte un butoiaș, cu ceva atribuțiuni hidraulice. Iar în capătul tubulaturii orizontale am montat un filtru (fratele mai mic al cercelului clips din episodul anterior). Confecționarea unui dispozitiv de iluminare a fost destul de l-a îndemână, abia la „alimentare” au apărut adevăratele probleme, într-un final am decis să-l conectez la Sahasrara. Și inspirat de moda canină urbană am montat un dispozitiv anti mușcătură de lup, așa că n-ar fi deplasat dacă alți supraviețuitori ar utiliza apelativul „Rockere!”
Image

Image


„Un om cu două ceasuri nu este niciodată sigur” așa cum le spun eu celor cu GMT+2, în fine mi-am montat un ceas cu cuc (scuzați cucufonia) că poate mă întreabă careva de vorbă și am mâinile ocupate. Așa ca o fundă-n cosițe am montat un filtru, pentru aerele de vedetă, plus două ranforsări cu aspect de antene. Iar panerele de pe ceafă nu-s nici pentru mere, nici pentru pere și nici măcar pentru dozele de bere deoarece acolo am să montez două butelii cu potențator de inspirație (momentan aștept să se consume spay-urile de cameră).
Image


În rest, ce mai observăm din aceste fotografii de grup?
Păi câte un crampon pe post de piercing, dacă tot vorbeam, rog onorata asistentă asistență să observe superbele urechi de bloodhound cu rol de protecție. Pentru protecție sunt, de altfel, și discurile ce încadrează ceafa (în caz de pericol se smulge un astfel de disc și se aruncă cu el, peste umăr, înspre dușman).
Deasupra orologiului este un dispozitiv pentru aceia care au fost obișnuiți să țină după ureche o tigară sau un creion. Și că tot am reamintit de urechi, vă văd puțin confuzați cu privire la modul de utilizare al discurilor, mai citiți și voi o carte. Acolo se zice clar că dintre urechi se poate scoate și utiliza o perie, un inel sau chiar o gresie.
Image


Pentru restul vă invit să trageți cu ochiul dar nu uitați că păstrarea unui pic de mister face bine relației :blink: oare așa a zis și păgubitul când l-a văzut pe Mister Marica cu prosopul sub bărbie ?
Image
CA36.jpg
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://mewe.com/group/5c46d56bf06c932db44bbd5a
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2397
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Re: CASCOVID

Postby alexie » Sun May 10, 2020 10:21 pm

Aici este exact ca-n bancul cu Alioșa
„ Alioșa nu răcește,
Alioșa se călește”
că decând este tapirul în autoizolare să avem noi sănătate.

Înainte de toate să mă achit de datoria urechilor (în fapt limbi de Converse), apoi este numai bine să discutăm despre deodoranți.
Image
Golire, șmirgheluire, vopsire, mascare. Apoi ruginire, fixare pe poziție și apoi însăilare cu sfoară de plastic.
Image

Image
Image

În spiritul acestor zile dramatice am utilizat două filtre pentru bacterii, pentru a evita descuamarea vopselei am decis ca întâi să le mumifiez cu leucoplast și abia apoi să le vopsesc aka ruginesc .
Am considerat că verdele cablului de alimentare este prea iredentist așa că oleacă de căcăniu maroniu se cerea.
Image
Image

Pentru transportul gazului din butelii (este un supliment respirabil, recomandăm citirea prospectului înainte de ...) s-a folosit furtun de perfuzor iar pe post de dresuri un tub din plasă achiziționat de la un magazin tip hobby craft. Ulterior am aflat (adică azi, cu google) că este un tub folosit la confecționarea de brățări.
Image
Pentru branșamentul la tubulatura principală am folosit un capac ranforsat ce diblu spiralat (achiziționat din vremuri imemoriale datorită aspectului extrem de sci-fi). Și că tot spuneam de hibernarea extrem de lungă a tapirului ghinionist, mă încercă un sentiment de regină-furnică știindu-mă cu atelierul plin de gunoaie materiale potențial machetistice, eu și cei care stau pe tron admirându-și munții cu aromă de piersică.

A urmat un maraton „Pistruiatul” , aplicarea diferitelor sortimente de rugină s-a aplicat prin metoda stropirii (aia cu trecere degetului peste periuța de dinți, mai exact spus peste perii îmbibați cu vopsea).
Cei cu spirit de observație au remarcat faptul că zonele sensibile (inclusiv pereții) au fost izolate iar cei patrioți parcă au zărit o nuanță palid-verzuie.
Image
Image


După multe sesiuni de stropire a urmat o perioadă de binemeritată odihnă și apoi ședința fotografică de final, deoarece exteriorul este definitivat chiar putem spune că-i „de final” . Deși numeroșii followers știu că urmează, în zilele următoare, amenajarea interiorului dar și cosmetizarea manechinului.
Image
Image
Image


Dar până la androgenizarea bustului nu trebuie să uităm că Adonis este, oricând, disponibil.
Image
Image

Cine știe de Pekota ?

Image

CA52.jpg

Nu rata episodul viitor. E mocca.
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://mewe.com/group/5c46d56bf06c932db44bbd5a
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2397
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan


Return to Toate celelalte

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron