Vimpel Russian Antiterrorist Unit - Zvezda 1/35

Impresii despre kituri

Vimpel Russian Antiterrorist Unit - Zvezda 1/35

Postby alexie » Tue Jan 07, 2020 1:09 pm

Bымпел – Vympel (care înseamnă „fanion”) este o unitate antiteroristă rusă înființată în anul 1981 din structurile KGB și într-un timp scurt și-a câștigat reputația de a fi printre fruntașele forțelor speciale ruse. După prăbușirea CCCP, unitatea a trecut printr-un carusel de reorganizări, redenumiri și relocări.
Pion important în Criza constituțională rusă din 1993, drept răsplată pentru succesul asaltului de la Clădirea Guvernului, președintele Bosis Elțîn transferă această unitate sub conducerea Ministerului de Interne (MVD) primind numele de „Vega”. Această retrogradare umilitoare duce la o hemoragie masivă de personal, statutul de milițian fiind de neconceput pentru un spetnaz. Doi ani mai târziu unitatea redevine Vympel și se întoarce la statutul de unitate specială, subordonându-se FSB (Serviciul Federal de Securitate). Unitate clasificată și secretă ajunge ocazional în atenția publicului (de exemplu capturarea liderului militar cecen Salman Raduyev în 2000).
Departe de mine intenția de a scormoni în zone întunecate și insolite, nu vreau să văd nici măcar nuanța de gri lăsată la vedere așa că am alocat suficient spațiu pentru intro.

Image


Fără doar și poate art box-ul este extrem de eficient, din teancurile de oferte frunzărite s-a impus detașat, adevărul este că fiind vara lui 2009 kitul era proaspăt, chiar fierbinte. Așa cum spuneam , prima dată am remarcat desenul și abia apoi textul bilingv care-l încadra ”Vimpel Russian Antiterrorist Unit” în manșeta superioară și „Антитеррористическая группа Вымпел„ pe manșeta inferioară.

Denumire: Vimpel Russian Antiterrorist Unit
Firma: Zvezda
Scara: 1/35
Cod: 3598
Material: Plastic
Număr piese: 71 (din care 5 transparente)
Alte detalii: Piese transparente, decaluri și schiță asamblare

Șase personaje echipate până-n dinți se pregătesc să ia cu asalt, deplasându-se pe lângă un perete, să zicem, sala unei școli din Beslan.
Primul luptător, iscoada, sprijinit pe genunchiul drept supraveghează ținta cu ajutorul unui dispozitiv cu oglindă. Este echipat complet, casca cu viziera lăsată și arma sprijinită pe piept de brațul stâng (fig.3)
Următoarele două figurine, vârful de lance al asaltului, formează un pachet compact care se va lansa asupra țintei. Protecția este oferită de un scut ce aduce cu capacul unui sicriu, colantat cu grimasa unei pantere. Casca scutierului nu este prevăzută cu vizieră iar cu mâna dreaptă poziționează țeava armei la nivelul feței, pe direcția privirii (fig.1). Al treilea combatant este poziționat „ca la carte”, cu mâna stângă sprijinită pe umărul predecesorului său așa încât să fluidizeze deplasarea. Nu are cască (cфера/sfera cu o numesc ei), capul fiindu-i acoperit doar de cagulă și ochii protejați de ochelari tip ski. Arma în poziție de tragere cu patul rabatat, bine sprijinit în umărul drept (fig.6)
Al patrulea luptător, poziționat în poximitatea duetului, asigură protecția acestuia însă casca are viziera coborâtă deci cumva anulează faptul că arma sa este dotată cu lunetă (fig.2)
Ultimi doi ruși constituie ariegarda și asigură protecția armată pentru întreg grupul de intervenție. Cel de-al cincilea luptător antitero se află în poziția de tragere din genunchi, iar menirea armei sale consider că este aceea de berbec (fie că are, fie că nu are muniție) (fig.5). Cel care încheie grupul are, comparativ cu colegul său, viziera ridicată și se află la o oarecare distanță de coechipieri. Este pregătit să execute tragerea, din picioare, realizând priză cu ambele mâini pentru o armă cu țeavă scurtă (de fapt „țevi„ că sunt trei) (fig.4)
Legat de echipament, cu ușurință distingem elemente ale acestuia: salopetă, mănuși tactice fără degete, genunchiere, vestă antiglonț, teacă pistol, încărcătoare, bocanci, casca și arma.
Și fața posterioară a cutiei este ilustrată, aici cele șase figurine sunt prezentate asamblate și vopsite, fiecare în două ipostaze (față/spate).
Image

Cutie cu deschidere laterală, la interior este o singură culee , un mic plic din polietilenă ce protejează o mică culee cu piese transparente și o mică coală cu decaluri și o coală A4 cu instrucțiuni.

Culeea

Image

Culeea din plastic crem (sau gri, depinde de șarjă) conține 66 de piese din a căror combinare o să rezulte cei șase luptători (astfel apare iar numărul bestiei, prima apariție fiind într-o hologramă de pe pașaportul rusesc...în fine). Deși prima impresie nu-i tocmai bună (armamentul face corp comun cu brațul) ulterior aspectul pieselor echilibrează situația. Privind de aproape pare incredibil că aceste piese nu sunt din rășină iar entuziasmul nostru pornește pe o pantă ascendentă atunci când observăm detaliile de excepție și lipsa bavurilor.
Image


Image

Capetele sunt livrate făcând corp comun cu căștile, este adevărat că acest lucru ne limitează (teoretic) libertatea de mișcare dar măcar elimină eventualele probleme legate de îmbinarea nenaturală sau de deformare. Deși toate fețele sunt acoperite de cagule, fanta neacoperită surprinde plăcut prin conturul ochilor și rădăcina nasului, detalii tratate cu maxim de atenție. Torsul este reprezentat cu vesta de protecție, plăcile și curelele sunt foarte bine redate, iar brațele se potrivesc fără probleme. Așa cum aminteam, unul dintre brațe este înarmat, faldurile țesăturii și detaliile mâinilor înmănușate sunt first class dar nici atenția acordată armamentului nu este mai prejos (mă rog, nu strica dacă țevile erau găurite).
Image

Evident că nici la nivelul picioarelor nu s-a făcut rabat de la calitate, ba chiar consider că s-a oferit și bonus. Diferitele curele și genunchierele sunt bine realizate iar faldurile materialului au un aer extrem de natural, la bocancii sunt vizibile până și șireturile iar talpa numai bună de amprentat prin noroaie.
Image

Pe aceiași culee sunt disponibile și o gamă diversă de accesorii : ranițe, port-încărcătoare, walkie talkie și pistoale-n teacă. Tot aici aș încadra și scutul balistic, care este livrat cu antebrațul scutierului, toate piesele bine detaliate și lipsite de bavuri.
Dacă ne-au trecut prin mâini măcar 2-3 kituri, ar trebui să remarcăm grija cu care s-a confecționat matrița acestui kit, astfel la toate cele 66 de piese pinurile de fixare pe culee se situează exact în zonele cele mai puțin vulnerabile.
Image


Mica culee


Un dreptunghi din plastic transparent conține cinci piese transparente:
-ochelari ski (1) pentru luptătorul cu cagulă
-o vizieră simplă (2) pentru trăgătorul din poziția din genunchi
-două viziere cu margine (3) pentru „sferele” celor doi trăgători
-o vizieră cu margine dublă (4) pentru iscoadă
Image

Cele cinci piese sunt bine turnate, perfect transparente așa că eventualele deteriorări trebuie să ne fie imputate (albire în urma scoaterii de pe culee – se evită utilizând o lamă încălzită la flacără; opaciere în urma lipirii cu cianoacrilat – se evită prin protejare cu mască gen Future sau prin utilizarea unui white glue).



Decal

Micuțul petic de hârtie conține trei decaluri : Notat cu cifra 1 este baza de culoare albă care se va transfera pe scutul balistic, ulterior (Zvezda recomandă un minim de 20 minute) peste acest decal se v-a lipi capul de panteră neagră (notat cu cifra 3). Ultimul decal oficial (notat cu cifra 2) nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o oglinda de pe dispozitivul figurinei numărul 3. Evident că neoficial avem la dispoziție : chenar roșu, 3598, Vympel și stema Zvezda
Image


Instrucțiuni de asamblare

O coală A4, împăturită așa încât să rezulte patru pagini. Pe prima pagină, în partea superioară este reprezentat grupul de asalt iar sub el un chenar cu un scurt istoric al grupării antiteroriste. Pagina se încheie cu atenționările clasice (cutterul taie, superglue irită ochii etc.). Pe pagina a doua ne este prezentată asamblarea primelor trei figurine, trei schițe pentru fiecare personaj. Pe pagina trei tot câte trei schițe pentru fiecare din ultimele figurine. Pe ultima pagină este schițată culeea principală, culeea cu piese transparente dar și coala cu decaluri, ultima parte este rezervată schemei de vopsire și a codurilor de culori (Zvezda și Model Master).
Image

Image


Concluzii

Un kit absolut „Most Wanted”, calitate deosebită a pieselor, lipsa bavurilor și afinitate crescută pentru lucrările sci-fi & fantasy, nu în ultimul rând este de menționat prețul mai mult decât decent .
Momentan mă simt confortabil știind că am la saltea un kit și jumătate dar proiectul The Human Division este posibil să epuizeze aceste resurse așa încât este necesară o revigorare a stocului, cu atât mai mult cu cât există tradiție:
S.U.Z.A. 3
Image
Image


Traque-la-Mort
Image
Image


The Hunting Season
Image
Image

Image
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul

"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque

https://alexiehobby.blogspot.com/
https://mewe.com/group/5c46d56bf06c932db44bbd5a
User avatar
alexie
Imperator
 
Posts: 2404
Joined: Thu Jan 10, 2013 11:01 pm
Location: Mangalia - Romania
Prenume si nume: Lucian Milosan

Return to Kit Review

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron