by alexie » Sun Jan 29, 2023 12:24 am
Human Asteroid Prospector, o meserie onorabilă, remunerație de top, bonuri de masă, întâlniri rarisime cu socrii și cu nevasta cicălitoare & ciurda de copii, ocazie de introspecție nu numai de prospecție dar să fii prospector pe asteroidul Psyche16 nu-i tocmai ușor, bogătașii de acasă vor hărți cât mai detaliate, filoanele sub 99,9% puritate sunt motiv de ajustări salariale, și să fii în pielea lui Midas când portul de armă este ilegal pe Psyche16 nu-i tocmai simplu căci, ghici ce ? Robalăii, prin definiție, nu respectă legea.
Dar de la ce m-am luat ?
......aaaa, ICM 1/24 SWAT TEAM
Dintre cei patru muschetari l-am ales pe cel cu frica lui Dumnezeu aka Porthos
Poate până în 2029 o să fac și un kit review la acest produs extrem de ofertant.
De remarcat oarece bavuri bine hrănite, îndepărtarea revolverului și atașarea unui compartiment pe locul destinat etichetei cu arici „FBI”
Ulterior, din piese majoritar AH-640, am confecționat (cu ajutorul Zeului Patafix) sistemul capabil de traversare a bălților de nichel, a găvanelor cu aur bolborosind sau purje de osmiu.
Apoi am trecut la fapte...
Rog să se observe ranforsarea lui gracilis
...vorba proverbului „după fapte și răsplate”
În plus ceva probleme cu gravitația duce la complicarea echipamentului, ceva cu pârghii și formule conform Marea Atenție se datorează că FB-ucul împarte Faimă ..chestii inginerești
Adică voi credeați că „Multispectral Imager, Spectometru cu raze gamma, Magnetometru sau Manometru gravitațional (în bandă X)” sunt aplicații pentru Sprk44* ? Nu tăticule, sunt materiale de cărat în cârcă (chit că gravitația prietenoasă nu este un impediment).
*(Sprk44 strănepotul lu` Iphone)
Evident că brațele necesitau oleacă de ranforsare (vorba ceea : „Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine..”)
Dacă credeați că asta a fost, probabil că nu ni s-au intersectat drumurile prin munții Făgărașului
O nouă pleiadă de accesorii (vezi poezii de-ale tizului meu) s-au aninat pe (asta-i din poeziile lui Alecsandri) umerii lui HAP
Pare descurajant așa când te uiți la instrucțiunile de asamblare dar (știm din experiență) dacă respectăm pașii, totul este extrem de accesibil. Bunăoară, sistem braț-picior Check !; Colier Disco `80, Check1; Dozimetru, Check! Stație emisie/recepție semnale magmă, Check!; Antena 1, Check!; Platforme echilibrare mers, Check!; Extractor gaze metabolism, Check!; Recipienți nutrienți și dejecții, Check! Ș.a.m.d, Check!
„Orice intrus va fi tratat cu o răceală demnă. Astfel încât să înțeleagă și cel mai nesimțit că prezența lui este inoportună.”
Directorul Dumitru – Operațiunea Monstrul
"Sunt unii oameni care-şi închipuie ca un ucigaş trebuie să fie mereu şi în toate împrejurările numai ucigaş. În realitate e de ajuns dacă e numai din când în când criminal - şi numai o mică latură a fiinţei sale..."
E.M.Remarque